PALATUL SUTU, Bucuresti

In centrul Capitalei, peste drum de Universitate, o cladire adaposteste Muzeul Municipiului Bucuresti, cunoscuta mai bine ca Palatul Sutu.

Odinioara edificiul era proprietate cantacuzina, danie a lui Matei Basarab catre Elina, fiica lui Radu Serban si sotia postelnicului Constantin Cantacuzino.

In veacul al XIX-lea, imprejurimile erau in stapanirea postelnicului Costache Sutu, ca zestre a Roxandrei, sotia sa. Familia era originara din Epirul grecesc. Costache era fiul lui Grigore Bezaidea Sutu, caimacam al Munteniei in 1812 si al Saftei Dudescu. A fost mare postelnic in Moldova la doar 21 de ani, presedinte al Curtii de Apel din Bucuresti, ministru al Dreptatii, in 1850. Ambitios si inteligent, nu se dadea in laturi de la tot felul de intrigi, intre care si un complot impotriva domnitorului Bibescu. A scapat fara nici o acuzatie. Se casatoreste la 17 ani cu Roxandra, fiica marelui vornic Dumitrasco Racovita. Sotia lui era si mai tanara. A avut cinci copii: patru fete si un baiat, pe care l-a botezat dupa tatal sau, Grigore. Dupa disparitia Roxandrei in 1866, Costache devine nesocotit de cheltuitor, motiv pentru care fiul sau, Grigore, il pune sub interdictie.

Ridicat intre 1833 si 1835, Palatul Sutu se deosebeste de toate cladirile orasului din acea vreme. Planurile au apartinut arhitectilor vienezi Conrad Schwink si Johann Veit. Stilul este apusean, neogotic cu patru turnulete poligonale, de o parte si de alta a cladirii. Intrarea inalta si larga, precum si ferestrele mari contrastau cu intrarile si ferestrele inguste ale vechilor case romanesti. Spatele si fatada principala au fiecare un balcon cat lungimea incaperii.

Mai tarziu, Karl Stork, renumit sculptor si artist decorator, realizeaza scara monumentala din hol, care se desparte in doua in fata imensei oglinzi de Murano. Deasupra, un medalion sculptat in lemn arata chipul Irinei Sutu, nora postelnicului.

Palatul era inconjurat de o gradina in care se plimbau pauni. In fata, clipocea un havuz, iar in spate, pe o consola de marmura, se afla un ceasornic solar, cu un tun al carui praf de pusca lua foc sub actiunea soarelui, vestind miezul zilei. Portile mari de fier erau decorate cu lei si cu soare. In acele vremuri, langa gradina Sutu se aflau case taranesti, la poarta carora torceau femeile. Curand dupa casatoria lui Grigore Sutu cu Irina Hagi-Mosco, palatul incepe sa primeasca oaspeti. Receptiile, seratele si balurile stralucitoare, ce transformau noaptea in zi, adunau oaspeti, eleganta si spiritualitate.

Sotii Sutu erau deosebit de primitori. Grigore astepta musafirii in capatul de sus al scarii, grav, in tinuta de gala cu nelipsitele-i manusi albe, pe cand sotia lui alerga neobosita de la un musafir la altul. Primiri erau in toate duminicile. Aveau loc in timpul anului si doua baluri mari, din care unul costumat. La balul din 30 ianuarie, de onomastica lui Grigore Sutu, venea si domnitorul Carol. Sotii Sutu erau de o mare simplitate. El, mai robust si mai scund, purta tocuri inalte. Ea primise o educatie rigida, completata de profesoarele frantuzoaice cu maniere elegante. Pe langa limba materna si franceza, mai stia greaca, germana si italiana. Grigore, aprins si nespus de gelos, era potolit de tactul si ingaduinta sotiei sale.

Palatul a trecut in proprietatea mai multor urmasi. A fost sediu al Bancii Chrissoveloni, apoi al C.E.C., al Institutului de Constructii si al Primariei Municipiului Bucuresti, din 1958 Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti. Si azi asteapta oaspeti. Bratul din dreapta al scarii duce la prima sala, intr-un interior caracteristic palatelor si marilor case ale secolului al XIX-lea. Vase de ceramica romaneasca, sticla, faianta si portelan din Orient si Occident, pocale batute in pietre pretioase, imbracaminte de brocart si catifea, sigilii, arme, tablouri, stampe, argintarii impodobesc palatul. Alte sali adapostesc istoria administratiei bucurestene, incepand de la primul "judet" (conducator al orasului). Cei ce trec pragul palatului gasesc in acest spatiu un trecut stralucitor.