Tot ce a adunat in ani de munca – succesul, prestigiul, iubirea publicului, certitudinea ca el este Carl Nargle – s-ar putea spulbera peste noapte, ca un vis care nu a fost. Rivala sa este mai tanara, are cu totul alt stil, si ar putea sa fie pe placul unei noi generatii. Si in plus, asa cum Nargle incepe sa inteleaga, pericolul nu este rivalitatea dintre ei, ci faptul ca de multa vreme a uitat ce inseamna sa fii cu adevarat un pictor.
O biografie alternativa a unui alt Bob Ross (judecand dupa noul trailer) ce urmeaza sa fie lansata la inceputul lunii viitoare, ar putea fi o poveste care sa il readuca in atentia publicului pe celebrul om de televiziune. Desi judecand dupa popularitatea de care se bucura in continuare inregistrarile emisiunilor sale in mediul online, vazute din nou si din nou de o generatie care nici nu se nascuse la moartea acestuia (Bob Ross ne-a parasit in 1995), se pare ca acesta nu a fost uitat. Iar Wilson a preluat o buna parte din manierismele acestuia, nu doar parul, barba sau felul de a prezenta emisiunea.
Robert Norman Ross (1942 – 1995) a fost un popular om de televiziune, gazda unei surprinzator de longevive emisiuni intitulate “The Joy of Painting” (episoadele pot fi usor gasite pe YouTube astazi), unde pictorul isi invata privitorii tehnici aparent simple si eficiente pentru a incepe la randul lor sa deprinda tainele picturii in ulei. Mereu zambitor, binedispus, optimist si rabdator, Bob Ross parea sa se adreseze direct fiecarui privitor, si emisiunea avea sa ruleze din 1983 pana in 1994, cu putin timp inainte de moartea artistului, si i-a adus o popularitate apreciabila pentru acest gen de productie, si nu doar in Statele Unite sau Canada. Ceea ce parea un risc sau macar un program prea putin profitabil (ca proiectie) sau interesant a fost o reteta reusita, ceea ce va fi si tema principala a filmului “Paint”, si probabil Bob Ross s-ar fi adaptat cel putin la fel de usor si in mediul online de astazi.
Cum in fiecare emisiune Bob Ross realiza un peisaj, ghidandu-si privitorii pas cu pas, acestia stiau mai putin ca pictorul facea pentru fiecare imagine trei versiuni. Una era gata inainte de inregistrarea emisiunii, pentru a servi drept model. A doua era fireste cea realizata pas cu pas, cu explicatii zambitoare si tuse rapide, in vreme ce o a treia, mai detaliata, avea sa fie inclusa in cartile destinate artistilor amatori.