Oslo, capitala Norvegiei, are peste 500.000 de locuitori, ceea ce reprezinta putin peste 10 la suta din totalul populatiei tarii. Fondat cu peste un mileniu in urma, in anul 1000, este un oras vechi, foarte interesant si atractiv pentru cei care isi doresc sa descopere istoria, traditiile si trecutul Norvegiei. Climatul este temperat spre rece, iarna durand 3 - 5 luni, perioada in care orasul este vizitat mai ales de amatorii de ski. Oras istoric, are numeroase muzee si cladiri vechi, biserici si parcuri, dar si cluburi, restaurante, baruri. Dupa o plimbare pe Karl Johans, bulevardul principal al orasului, puteti ajunge la Palatul Regal, puteti vizita Muzeul Edvard Munch sau Galeria Nationala. La fel de interesante sunt Muzeul Vigeland sau Muzeul Corabiilor Vikinge.
Muzee si obiective
Muzeul Edvard Munch : prezentand in detaliu opera celui mai important artisti norvegian, este cel mai cunoscut si valoros muzeu din tara. Munch a avut o influenta decisiva asupra artei europene, fiind considerat unul dintre marii precursori ai expresionismului, un artist foarte original care nu a ezitat sa provoace controverse. Aici se gaseste cea mai importanta colectie Munch, ce include capodoperele sale.
Norsk Folkemuseum : muzeul de arta populara are mai multe sectiuni, dedicate artelor, costumelor si culturii norvegiene. Foarte interesant este muzeul in aer liber, asemanator Muzeului Satului din Bucuresti, unde se gasesc 155 de cladiri vechi, aduse din diferite parti ale Norvegiei, inclusiv o biserica.
Muzeul corabiilor vikinge : aici se gasesc trei corabii vikinge, atent restaurate.
Muzeul Vigeland : situat in Parcul Vigeland, are o colectie de 212 statui ale sculptorului Gustaf Vigeland.
Catedrala Domkirke : construita in secolul XVII si extinsa in 1850, este o structura impresionanta, bine intretinuta, cu decoratiuni interioare in maniera nordica.
Slottet (Palatul Regal) : a fost construit in 1825 - 1848 si este un monument aparte, cu o frumoasa gradina publica. In fiecare zi, dupa pranz, are loc schimbarea garzilor, un adevarat spectacol.
Primaria : Radhus este o cladire masiva, care domina Fridtjof Nansens Plass. Inaugurata in 1950 pentru a sarbatori implinirea a 900 de ani de la fondarea orasului, este ridicata intr-un stil modern, cu doua turnuri si o arhitectura indrazneata.
Stortinget (Parlamentul) : un exemplu de arhitectura neo-romana, a fost terminat in 1866.