Orasul Korca, cunoscut uneori drept "coloana vertebrala" a culturii albaneze, beneficiaza in perioada care precede Sf Pasti de un faimos carnaval: Serenades Korca. Aceasta este cea mai potrivita perioada din an pentru a vizita orasul din sudul Albaniei, fiindca pretutindeni rasuna cantecele populare si acordurile de chitara. Placut la vedere si extrem de ospitalier, Korca are toate "ingredientele" necesare pentru a fi o statiune turistica de vis.
Pozitia geografica pe care o ocupa, la 850 m altitudine, in mijlocul muntilor Morova, l-a inclus pe harta sporturilor de iarna. In timpul verii, de asemenea, fiindca benediciaza de un climat imbietor este o alegere frecvent intalnita nu doar in randul turistilor albanezi ci si in randul celor straini.
Batrana asezare adposteste cateva ruine antice si o serie de monumente religioase. In aceasta din urma categorie intra si biserica ortodoxa din Voskopoje, situata la numai 30 minute, intr-o localitate vecina. Presiunea otomana din vremurile apuse a ramas transpusa mai mult decat intr-un simplu capitol de istorie in insasi fiinta orasului. Influentele otomane se regasesc cu prisosinta in arhitectura laica si cea a spatiului eclesial. Moscheea Iljaz Bej Mirahorit constuita in 1469 este in acest sens un exemplu edificator.
Bazaar-ul din Korca reprezinta un ansamblu unic de magazine si ateliere care a dainuit in inima orasului din secolul XVI pana in zilele noastre. Acesta ar fi, din cate se pare, cel mai bine conservat spatiu comercial turcesc din regiunea Balcanilor. Alte obiective care v-ar putea interesa sunt: Muzeul de Arta Medievala, Muzeul de Arta Orientala si catedrala.
I. C.