In mijlocul coastei Adriatice din Muntenegru se gaseste statiunea Budva. Numai daca avem in vedere ca din 16 plaje superbe, 8 au steag albastru (premiu international acordat pentru serviciile de calitate), vom sti ca este destinatia ideala pentru o vacanta de vis. Datele arheologice au confirmat ca prima localitate din acest loc a luat nastere inainte de colonizarea regiunii de catre eleni, si ca a existat ca oras iliric sub numele Butua.
Chiar daca istoria nu a fost intotdeauna de partea sa, suferind distrugeri importante mai ales la cutremurele din 1667 si 1979, Budva conserva un centru vechi cum putine exista la ora actuala in Europa. Fiecare piatra din Budva veche evoca victoriile si dificultatile vremurilor trecute in care s-au succedat grecii, romanii, slovenii, saracenii, turcii, venetienii, austro-ungarii si francezii.
Orasul Vechi sau Stari Grad reprezinta emblema orasului Budva. Zidurile sale datand din Evul Mediu sunt o mare atractie pentru cei care vin aici. Labirintul cu strazi inguste, piete si turnuri, ofera o experienta de neuitat, dar ceea ce pare o calatorie in timp, este din plin si o traire a prezentului. Multe cladiri au fost transformate in galerii de arta, magazine, cafenele sau buticuri. In materie de distractie, Budva este cel mai renumit de pe coasta muntenegreana.
In prezent, spatiul urban da senzatia de unitate, gratie armoniei imbinarii dintre stradutele si pietele medievale care formeaza un complex cu meterezele solide, cu turnurile acestora si portile orasului. Alte obiective demne de vizitat sunt: Biserica Sf. Ivan din secolul VII, Mogren Beach, Lacul Skadar, Canionul Tara si Manastirea Ostrog, asezata pe o stanca aproape verticala.
Pentru a patrunde in sufletul populatiei locale trebuie sa testati bucataria traditionala, sa simtiti ospitalitatea acestor gospodari. Pe langa varietatea meniului international se ofera si mancaruri specific continentale si din bucataria muntenegreana: sunca de casa, branza in ulei, masline, peste de mare (San Pierro, dentex, brantin, barbun, macrou, tipar, sardele) raci si nevertebrate (crabi, creveti, caracatita, calamari), scoici precum si peste de rau si lac (crap, beldita, anghila, pastrav).
In momentul de fata Budva detine recordul european de milionari raportat la numarul total de locuitori, avand 500 la o populatie totala de 22000. Acest lucru se datoreaza in mare parte boom-ului imobiliar din anii 2000 cand foarte multe familii si-au vandut proprietatile catre diversi investitori, in mare parte rusi. Influenta ruseasaca se vede foarte bine la restaurante unde sunt sanse mari sa te descurci mai bine cu rusa decat cu engleza.
Sursa foto: wikipedia.org
I. C.