In cadrul proiectului cultural Patrimoniul muzeal – instrument de invatare
Ora de scoala la muzeu: proiect Patrimoniul muzeal – instrument de invatare
Global Mindscape, in parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucuresti, Complexul National Muzeal ASTRA Sibiu si Institutul de Stiinte ale Educatiei lanseaza proiectul cultural Patrimoniul muzeal – instrument de invatare, desfasurat in perioada octombrie-noiembrie 2015 si cofinantat de Administratia Fondului Cultural National. Proiectul vine in completarea Caravanei Muzeelor, continuand demersurile de punere in valoare a domeniului muzeal din perspectiva copiilor.
Orele de scoala la muzeu debuteaza in ziua de miercuri, 7 octombrie la Complexul National Muzeal ASTRA din Sibiu si continua in Bucuresti la Muzeul Theodor Aman, la Muzeul Municipiului Bucuresti (Palatul Sutu) si la Muzeul Frederic Storck si Cecilia Cutescu Storck. Noutatea abordarii este oferita de inversarea raportului practicat in general: activitatile educative desfasurate in muzee vor fi initiate pornind de la disciplinele studiate la scoala si nu de la tipul de patrimoniu caracteristic unui muzeu (arta, istorie, literatura s.a.). Astfel, in cadrul proiectului se vor avea in vedere urmatoarele discipline:
- Stiinte ale Naturii - din aria curriculara ”Matematica si Stiinte ale Naturii” pentru clasele I-IV
- Biologie pentru clasa a V-a si Chimie pentru clasa a VII-a - din aria curriculara ”Matematica si Stiinte ale Naturii”
Colaborarea dintre specialistii in educatie scolara, cadrele didactice si specialistii in educatie muzeala se va concretiza prin realizarea unor kituri educative care vor cuprinde materiale multimedia, informatii pentru cadrele didactice din invatamantul primar si gimnazial si fise educative pentru copii, precum si prin desfasurarea unor ore de scoala la muzeele partenere. In plus, vor fi organizate doua sesiuni de formare pentru profesori si invatatori – una la Sibiu si una la Bucuresti. In cadrul sesiunilor se vor prezenta rezultatele proiectului, kiturile educative si modul in care muzeul poate fi folosit drept spatiu creativ si atragator pentru lectiile de scoala.
Pentru a promova invatarea interdisciplinara si pentru a incuraja cat mai multe muzee sa vina in intampinarea nevoilor identificate la clasa de catre cadrele didactice si de catre elevi, proiectul a fost prezentat in ziua de vineri, 2 octombrie 2015 la Conferinta Marketingul si educatia in muzee, editia a VI-a, organizata la Sibiu de Complexul National Muzeal ASTRA.
7 Octombrie 2015