Orasul natal al lui W.A. Mozart, Salzburg, sarbatoreste 250 de ani de la nasterea compozitorului cu o premiera mondiala. In aceasta seara se canta, pentru prima data, „Il Re Pastore” (Regele pastor - n.r.), una dintre cele 22 de lucrari lirice ale compozitorului, reprezentate in premiera in formula completa, in cadrul festivalului de muzica clasica de la Salzburg.
Serenada „Il Re Pastore”, povestea unui print care traieste in munti, deghizat in pastor, a fost scrisa de Mozart in 1775, la comanda municipalitatii din Salzburg, in onoarea unei vizite imparatesti.
Programata, simbolic, in debutul festivalului, lucrarea este una dintre cele mai putin cunoscute opere ale lui Mozart, montata intaia oara pentru festivalul de la Salzburg.
Lucrarile necunoscute, preferate unui „best of”
Directorul festivalului, compozitorul german Peter Ruzicka, a declarat pentru AFP ca a preferat sa aduca pe scena lucrari despre care criticii mai sceptici spun ca e mai bine sa ramana necunoscute decat sa faca un „best of” Mozart.
„Pentru a intelege, pentru a demistifica geniul lui Mozart, trebuie sa exploram contextul intelectual si istoric al operei sale si sa urmarim incredibila evolutie a compozitorului spre maturitatea intelectuala”, a spus Ruzicka.
Prima mare productie a festivalului din aceasta vara va fi „Nunta lui Figaro”, reprezentata intr-o sala noua, construita special pentru compozitiile lui Mozart.
Printre operele puse in scena pentru festival se numara si celebrele „Flautul Fermecat” (premiera, 29 iulie), „Cosi fan tutte” (premiera, 3 august), „Rapirea din Serai” (premiera, 5 august) sau „Don Giovanni” (premiera, 11 august).
Festivalul de la Salzburg (24 iulie-31 august) este unul dintre cele mai importante din Europa, cu un buget de peste 41 de milioane de euro si 242.000 de bilete puse in vanzare, in 2006. Din programul evenimentului fac parte alte 67 de concerte simfonice si 10 piese de teatru.
250 de ani de la nasterea lui Mozart
W.A. Mozart, una dintre cele mai importante figuri ale muzicii clasice universale, s-a nascut pe 27 ianuarie 1756, in Salzburg, Austria.
Orasul sau natal a inceput sa celebreze aniversarea celor 250 de ani de la nasterea compozitorului inca din prima luna a lui 2006.
„Anul Mozart” a fost inaugurat de un concert aniversar sustinut de Filarmonica Vieneza, pe 27 ianuarie, la Salzburg, si a continuat la Viena, orasul unde compozitorul si-a petrecut ultimii ani din viata.
Desi a trait doar 35 de ani, Mozart a compus peste 600 de lucrari, simfonii, concerte, oratorii, cantate, mise, muzica de camera, muzica instrumentala sau de balet si un recviem pe care l-a lasat neterminat.
86 de ani de festival, la Salzburg
La Salzburg s-a organizat pentru prima data un festival de arta in 1920. Initiativa a apartinut dirijorului Max Reinhardt si poetului Hugo von Hofmannsthal, carora li s-au alaturat compozitorul Richard Strauss, scenograful Alfred Roller si directorul operei vieneze de stat, Franz Schalk.
Cei cinci au reusit sa organizeze primul eveniment din festival pe 22 august 1920, o piesa de teatru montata in Domplatz (Piata Catedralei - n.r.), rezultatul colaborarii dintre Max Reinhardt si Hugo von Hofmannsthal. Un an mai tarziu au aparut si primele concerte simfonice, iar in 1922 s-a pus in scena prima opera din festival.