• 3 burse a cate 10 luni, pentru stagii de specializare postuniversitare (informaţii despre programele de masterat puteţi găsi pe site-ul www.vlir.be); dacă taxele de şcolarizare, pentru programul de masterat ales, depăşesc cuantumul fixat de Consiliul interuniversitar flamand şi Consiliul instituţiilor superioare (720,00 euro/lună, taxa de inscriere minimă, asigurare in caz de boală şi asigurare civilă conform legislaţiei belgiene), diferenţa va fi suportată de bursier.
• 6 luni bursă pentru stagii de cercetare, divizibile in stagii de 3 luni; Comunitatea flamandă oferă 690,00 euro/lună, 125,00 euro pentru taxele de inscriere, asigurare in caz de boală şi asigurare civilă conform legislaţiei belgiene.
Condiţii de inscriere:
- varsta maximă 36 ani;
- deţinerea unei diplome de master;
Dosarul de candidatură cuprinde şi:
- Curriculum Vitae detaliat care să menţioneze nivelul cunoaşterii limbii străine;
- Proiect de studiu detaliat şi scrisoare de intenţie;
- Acceptul instituţiei de invăţămant superior din Comunitatea flamandă care va răspunde exigenţelor programului de studii sau cercetare (dacă este posibil);
- Toate documentele vor fi in engleză, franceză sau in limba ţării primitoare.
Termenul limită de depunere a dosarelor de candidatură, conform Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursurilor naţionale pentru bursele de studii in străinătate, acordate in cadrul documentelor de colaborare bilaterală sau oferite in mod unilateral, la Registratura MEdC din strada Spiru Haret, nr. 12, sector 1, Bucureşti, este 10.03.2006.
• 2 burse pentru cursuri de vară de limbă şi cultură olandeză, cu o durată de 3 săptămani, organizate de Centrul universitar din Limbourg sau de Centrul de Limbi a Universităţii din Gand; bursa cuprinde taxele de inscriere, cazare şi masă, participarea la excursii in cadrul programului, asigurare in caz de boală şi asigurare civilă conform legislaţiei belgiene.
Condiţii de inscriere:
• se adresează in primul rand studenţilor care studiază limba olandeză la instituţii de invăţămant superior din Romania; candidaţii trebuie să aibă cunoştinţe de limba olandeză - nivelul "Connaissance élémentaire du Certificat de Néerlandais Langue Etrangère";
• candidaţii trimit formularul de inscriere semnat de profesorul de limbă olandeză, direct la administraţia de invăţămant superior (informaţii privind instituţiile unde se studiază limba olandeză puteţi găsi pe site-ul www.taalunieversum.org/taalunie/summer_courses_in_dutch sau la Ambasada Belgiei la Bucureşti); selecţia candidaţilor este făcută de Uniunea lingvistică olandeză;
• candidaţii vor fi anunţaţi despre rezultatul concursului inainte de 1 aprilie 2006.