Pe de alta parte, am inteles ca o alta americanca, insarcinata, careia medicii ii pronosticau ca va naste pe 06.06.06, a refuzat, rugandu-i sa-i faca orice ca sa nasca ori inainte, ori dupa, ca sa nu-l aduca pe lume pe Antichrist. Cred ca teama de Apocalipsa e ceva care tine de inconstientul colectiv, mai mult de vreo angoasa de disparitie, atavica, decat de niste date certe. (Oare dinozaurii au avut semne despre Apocalipsa lor? Poate niste urme ciudate pe iarba ori au resimtit vreo panica generala subita.) Cert este ca oamenii care se ocupa cu distractia noastra (si-si trag profituri din asta) exploateaza si perpetueaza aceste spaime atavice ale noastre, servindu-le ca si cum ar fi inevitabile. Daca inevitabilul nu s-a produs acum 30 de ani, de ce n-ar fi reexploatat din nou? Cand Richard Donner a facut "The Omen", cronicile vremii au pastrat o sumedenie de lucruri ciudate care s-au intamplat. Printre altele, un avion cu care trebuia sa zboare Gregory Peck a avut un accident, altul cu care el a zburat si un altul cu care a zburat David Seltzer au fost lovite de fulger, iar regizorul a fost lovit de o masina si hotelul in care locuia a fost bombardat de Armata Republicana Irlandeza. Julia Stiles, care preia rolul detinut de Lee Remick, marturiseste intr-un interviu ca singurul lucru mai ciudat petrecut pe parcursul filmarilor a fost faptul ca tot ce s-a filmat intr-o zi a fost distrus in mod bizar. Filmul lui John Moore nu se indeparteaza de original. Nu inoveaza in materie de demonologie, de caini negri si urlete in preajma bisericilor.
Are insa cateva momente destul de crude - o decapitare foarte veridica si o tragere in teapa, ca sa nu mai pomenim sperieturile de uzura, cand afara ploua, iar personajul negativ apare chiar in spatele eroului, pe cand acesta se aplecase sa se lege la sireturi. Dar, pe langa asta, filmul strecoara si apropouri ironice. De pilda, Mia Farrow, lansata in filmul lui Roman Polanski "Rosemary's Baby" (1968), unde interpreta chiar rolul unei femei care il naste pe diavol, are in filmul de fata rolul pazitoarei diavolului-copil, aparuta in chip de doica. Finalul filmului, cand asteptam sa vedem daca sunt create premisele unei continuari, ni-l arata pe diavol preluat sub pulpana de presedintele Statelor Unite (tatal sau, interpretat de Liev Schreiber, murise). Nu mai stiu daca asa era si in varianta originala, dar aparitia micului diavol de mana cu presedintele Americii suna ca un "statement" politic si anunta o continuare interesanta.
Distributia de calitate (pe langa cei numiti mai sus, David Thewlis, Pete Postlethwaite, Michael Gambon) da mai multa respectabilitate acestui film care are totusi bunul-simt de a nu se lua prea mult in serios, ramanand in banca lui. "Omen: Profetia"/"The Omen" - 2006, regia John Moore, scenariul David Seltzer; cu: Julia Stiles, Liev Schreiber, Mia Farrow, David Thewlis, Pete Postlethwaite, Michael Gambon, Seamus Davey-Fitzpatrick. Distribuit de InterComFilm Romania.Un articol de Iulia Blaga