O botosaneanca a intrat in gala festivalului de muzica pop "Laura Stoica". Presedintele juriului editiei din acest an, Titus Andrei, a declarat pentru postul de radio Meridian ca Oana Puscasu care a reprezentat judetul la acest festival a reusit sa capteze atentia juriului care i-a acordat locul al III-lea. Premiul obtinut de botosaneanca este in valoare de 1000 de euro. Gala Laureatilor a avut loc, miercuri seara, iar Oana a facut o impresie placuta dupa cum a declarat presedintele juriului. Anul acesta a avut loc prima editie a festivalului Laura Stoica si s-a desfasurat in perioada 8-10 octombrie. In concurs, au intrat 26 de concurenti si doar trei dintre acestia au reprezentat zona Moldovei. Premiul pe care botosaneanca l-a primit i-a fost inmanat de presedintele juriului, omul de radio, Titus Andrei. Din juriu au mai facut parte Andrei Partos, Mugurel Vrabete, directorul Magazinului Muzica din Bucuresti, Marius Ardelean sau Catalin Moraru de la Roton. Festivalul Laura Stoica este organizat de Fundatia culturala Laura Stoica, care este detinatorul legal al evenimentului. Festivalul are o singura sectiune: interpretare. Imagini de la acest festival vor putea fi urmarite pe TVR2 care a filmat evenimentul.