In 2005, Diaconescu, cu al sau zero tv, are cele mai multe incalcari ale Legii audiovizualului. OTV a luat amenzi pentru nerespectarea reglementarilor privind: dreptul la propria imagine, protectia copiilor in cadrul serviciilor de programe, publicitatea, sponsorizarea si teleshoppingul, demnitatea umana si dreptul la propria imagine, informarea corecta. Emisiunea care a calcat stramb de cele mai multe ori este... "Dan Diaconescu in direct".
LA JUDECATA. Emisiunea domnului "senzational", pardon, Diaconescu, a acumulat noua amenzi din 18 acordate. Per total, in 2005, OTV este dator cu 1.600.000.000 de lei vechi. Insa banii nu au fost varsati acolo unde trebuie, adica la bugetul de stat, caci OTV-ul a contestat toate cele 18
amenzi primite, drept urmare actionand CNA-ul in instanta. Trei dosare au fost solutionate definitiv in favoarea CNA, alte trei dosare s-au terminat in prima instanta si au fost castigate de CNA, insa OTV-ul mai are timp pentru recurs. Opt dosare se afla in faza de recurs la ICCJ si au fost castigate in prima instanta de CNA, un dosar s-a terminat in prima instanta si a fost castigat de OTV, CNA urmand a promova recurs dupa comunicarea sentintei si alte trei dosare sunt pe rol la prima instanta de judecata.
LA ZI. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, OTV este si in 2006 "campioana". In numai patru luni (ianuarie-aprilie) a acumulat 15 amenzi in valoare de 1.002.500 RON. Si de data aceasta au fost incalcate aceleasi prevederi ca si cele pentru care a fost amendata anul trecut. Daca suma aceasta vi se pare prea mare, exista si o explicatie. "In 2006 au crescut amenzile pentru acest tip de incalcari. Si avand in vedere ca OTV are antecedente in incalcarea prevederilor amintite, amenzile acordate au crescut. OTV este, la ora actuala, cel mai problematic post de televiziune in ceea ce priveste incalcarea prevederilor Legii audiovizualului", ne-a declarat Ralu Filip, presedintele Consiliului National al Audiovizualului. Daca lucrurile continua in acest mod, dl Filip sustine ca se poate ajunge pana la suspendarea postului.
SOLUTII. Prin targ umbla zvonul ca Diaconescu Cristian Dan (alias Dan Diaconescu), care detine 100% din pachetul de actiuni OTV, cauta un cumparator pentru postul sau de televiziune. Nu ca ar vrea sa scape de el, ci pentru a-si putea plati datoriile la stat. De altfel, Diaconescu ne-a confirmat ca doreste sa vanda 45% din pachetul de actiuni al OTV, restul de 55% ramanand in posesia sa. "Vindem pentru a ne dezvolta, nicidecum pentru a plati amenzile de la CNA. Vindem 45% nu oricum si oricui. 10% catre telespectatori si 35% unui grup strain." Cu toate acestea, tot mai multe voci sustin ca Adrian Sarbu ar fi favoritul acestei tranzactii.
EXPLICATIA LUI D.D.
Desi are o groaza de datorii, Diaconescu este foarte linistit. El s-a declarat ferm convins ca va castiga in instanta procesele pe care le-a intentat CNA-ului. El are si o justificare pentru faptul ca in acest an, in doar patru luni, a adunat amenzi mai mari decat pe tot anul 2005: "Cand au vazut ca ne creste audienta si nu mai aveau cum sa ne opreasca, au inceput sa ne dea amenzi". Nu-si pune problema de unde va face rost de bani daca va pierde procesele cu CNA. Dar, daca va fi nevoie, Diaconescu spune ca va face un teledon pentru a strange banii. In orice caz, el recunoaste ca incasarile din publicitatea difuzata de post nu acopera suma datorata statului. "Din publicitate abia putem sa traim, sa platim toate taxele. Nu ne mai ramane nimic altceva", a marturisit Diaconescu.