Podul Londrei, care trece peste Tamisa, este unul dintre simbolurile capitalei britanice si o atractie pentru turistii veniti din intreaga lume. Dar prea putini dintre acestia stiu istoria fascinanta a Podului Londrei.
Odinioara, in vremurile in care Londra era atat de departe de eleganta si stralucirea de astazi, apele Tamisei ocupau mult mai mult din pamantul micii asezari. Se pare ca atunci cand romanii au ajuns pe malurile raului, acesta era de peste cinci ori mai lat decat astazi, dar si mai putin adanc si mai usor de traversat. Abia prin interventia omului Tamisa a ajuns asa cum o stim astazi, si tocmai din cauza lucrarilor de stramtare a cursului in unele zone din Londra riscul de inundatii este mai mare. Romanii au construit si un pod, la mica distanta de locul unde se gaseste astazi Podul Londrei, initial un pod de vase, apoi o structura solida din lemn.
Inca din perioada medievala puteai traversa Tamisa cu un bac, un vas masiv si greoi, dar incapator. Cand ultimul vaslas, un anume John Ovary, s-a stins, fiica s-a a folosit toata averea familiei (destul de modesta de altfel) pentru a construi in apropiere o manastire, devenita ulterior un colegiu pentru preoti. Preotii aveau sa fie si constructorii unui nou pod din lemn peste Tamisa, asumandu-si si rolul de paznici si ingrijitori. Biserica va capata ulterior numele de St Saviors, pentru ca in 1905 sa devina Catedrala Southwark de astazi. Prima mentiune documentara a Podului Londrei apare intr-o insemnare din 984 e.n., cand se spune ca o vrajitoare a fost dusa aici si inecata in apele Tamisei. Zece ani mai tarziu, Regele Elhelred s-a opus aici invaziei trupelor daneze, podul din lemn intrand astfel in folclorul local ca un simbol al eroismului.
Dar initial, potrivit legendelor, au existat mai multe poduri, ridicate in pripa aproximativ in acelasi loc si distruse de forta apelor sau in incendii, majoritatea improvizatii nu prea solide. Altele au pierit in timpul luptelor date intre englezi si numeroasele valuri de invadatori. In 1014, de exemplu, vikingii nu au putut trece cu vasele de lupta de podul care exista atunci. Solutia, deosebit de ingenioasa, a fost de a lega vasele de structura de rezistenta, si folosind curentul apei au trecut repede pe tarmul celalalt, incepand atacul. In urma lor podul s-a prabusit.
Nu se stie de cate ori Podul Londrei a fost construit si reconstruit, in 1163 a fost ridicat din nou un pod din lemn de ulm. Abia in 1176 Peter Colechurch, preot si arhitect, a inceput construirea unui pod de piatra peste Tamisa.
Constructia a inceput in 1176 dinspre capatul de vest al vechiului pod din lemn, care avea sa ramana in picioare pana la terminarea noului Pod al Londrei. Chiar daca inceputul era marcat de optimism, avea sa dureze mai bine de trei decenii pana cand podul va fi gata, dar chiar si asa a fost un triumf tehnic al epocii. Lipsiti de mijloacele de astazi, constructorii au realizat o adevarat performanta chiar pentru timpurile moderne. Cursul raului Tamisa a trebuit deviat, iar solutia a fost ingenioasa : au fost sapate santuri uriase intre Radriffe si Patricksey, pentru a putea construi fundatiile. La jumatatea podului a fost construita o biserica, St Thomas, in amintirea lui Thomas Beckett. In final Podul Londrei s-a dovedit o reusita, in pofida scepticilor care au sustinut mereu ca este un proiect prea costisitor. Banii necesari au fost obtinuti atat din diverse taxe, cat si din sumele platite de cei care au vrut sa construiasca pe pod. Totul a fost gata in 1209, si nimeni nu isi imagina ca uriasa constructie va dura sase secole, inainte de a fi inlocuita cu un pod mai modern.
London Bridge de William Henry Toms
Dar atunci aceasta constructie masiva, care diferea foarte mult de Podul Londrei de astazi, era o mandrie pentru oras. In total, podul avea 19 arcade, si astazi este aproape amuzant ca nici macar una nu era egala ca dimensiuni cu alta. Nu se stie exact daca aceasta inegalitate era datorata diferentelor de nivel ale fundului raului sau pur si simplu se lucrase neglijent, dar paradoxal, potrivit gravurilor de epoca, adauga un plus de personalitate constructiei. Dar Podul Londrei nu avea sa fie ferit de dezastre.
La doar trei ani de la terminarea primului pod de piatra de peste Tamisa, in noaptea de 10 iulie 1212, in incendiu a izbucnit in Southwark, de cealalta parte a raului. Numerosi locuitori au dat buzna sa stinga incendiul, trecand podul, dar avea sa fie o greseala fatala. Focul se extins la cladirile (numeroase) de pe pod, iar in scurt timp salvatorii s-au gasit prinsi intre flacari, fiind nevoiti sa se arunce in Tamisa. Chiar daca pe rau ajunsesera deja barci pentru salvarea londonezilor, multe s-au rasturnat si in final si-au pierdut viata peste 3000 de generosi salvatori, inecati in apele tulburi ale raului. Avea sa fie doar prima drama avand in centru Podul Londrei. Sapte ani mai tarziu, in 1282, a nins foarte mult, podul fiind acoperit de zapada si gheata. Din cauza greutatii si umiditatii cinci dintre arcadele principale s-au prabusit, altele crapandu-se si devenind instabile. Avea sa fie nevoie de multi ani pentru strangerea banilor necesari reparatiei, si pana in 1381 Podul Londrei nu a mai fost folosit. Abia in 1381 a fost reparat, si cu exceptia largirii drumului in secolul XVIII, avea sa ramana neschimbat, pana in 1825.
Westminster, London de Fred E.J. Goff
Trecusera sase secole de la construirea primului pod de piatra, si deja tot mai multi dintre locuitori vedeau cum acesta se degradeaza tot mai mult. Era nevoie de o noua constructie si dupa ce au fost luate in considerare mai multe proiecte, a fost acceptat cel propus de John Rennie. Dar chiar daca noul pod a fost construit dupa desenele sale, constructia avea sa fie supervizata de fiul sau, Sir John Rennie, tatal murind cu putin inainte de inceperea lucrarilor. Prima piatra a noii fundatiei a fost pusa pe 15 iunie 1825, ultima, de cealalta partea a Tamisei, fiind asezata in decembrie 1826. La fel ca in urma cu sase secole, podul vechi a fost lasat in picioare in timp ce se lucra la noul Pod al Londrei, fiind folosit pentru trafica pana la terminarea noii structuri. Aceasta avea sa fie gata in 1831, William IV participand la inaugurarea oficiala de pe 1 august.
Taking Down the Houses of Old London Bridge de George Pyne
Pe masura ce traficul crestea tot mai mult, era nevoie de o largire a podului, ceruta cu insistenta mai ales de la jumatatea secolului XIX. Deja numarul vehiculelor care treceau podul zilnic era prea mare, si adesea totul se bloca, devenind haotic. In ciuda cererilor insa, oficialii au ignorat posibilitatea extinderii, in primul rand datorita costurilor foarte mari, dar si pentru a nu strica arhitectura initiala. Abia in 1902 podul a fost largit semnificativ cu cativa metri de fiecare parte.
Gravura de epoca infatisand aglomeratia de pe Podul Londrei
In 1967 s-a decis pentru a treia oara reconstruirea podului, pentru ca deja structura de rezistenta era grav afectata. Datorita tehnologiei moderne, de aceasta data impresionanta constructie avea nevoie de doar doi piloni masivi, ceea ce a usurat considerabil circulatia fluviala. Cand s-a anuntat insa demolarea podului construit de Rennie, au izbucnit proteste printre londonezi, care considerau constructia o opera de arta de o mare valoare istorica, multi sugerand restaurarea acestuia. In final, podul avea sa fie cumparat de un investitor american, care reprezenta McCulloch Properties, cu peste un milion de lire sterline. Constructia care insemnase atat de mult pentru Londra, inlocuita acum de un pod nou, a fost desfacuta in sectiuni, ca un gigantic puzzle, si trimisa peste Atlantic, ajungand in California pe 5 iulie 1968. Avea sa fie reconstruit, bucata cu bucata, in Lake Hatsu City, la jumatatea drumului dintre Phoenix si Las Vegas, iar prima piatra a fundatiei a fost pusa chiar de Sir Gilbert Inglefield, primarul Londrei, pe 23 septembrie 1968.
De atunci noul Pod al Londrei a ramas unul dintre simbolurile esentiale ale capitalei si al Marii Britanii, dar cine stie cat de curand va fi inlocuit cu un nou pod, mai bun si mai stabil, poate insa nu la fel de frumos.
Foto : corbis.com
Mai 2007
