Artistii de la Discavari au facut o descoperire, bineinteles, epocala. Despre aceasta poanta epocala, agentiile de presa comenteaza cu urmatoarea metafora neasteptata prin plasticismul ei: "Care va zgudui din temelii lumea crestina". Premonitiile ziaristilor de la agentiile de stiri s-au adeverit. Lumea crestina se zguduie din temelii. De ras. Pentru ca lumea crestina asa e ea, are simtul umorului si recunoaste o poanta buna cand o aude. Faptul ca artistii de la Discavari au descoperit ceea ce ei numesc "sarcofagul" nu numai al lui Iisus Hristos, Mantuitorul, ci si al familiei Sale, pentru lumea crestina e un argument indeajuns de simpatic incat sa se puna pe ras.
La fel de reusita poanta cu ADN-ul. Punct. Si acuma, iar, de la capat: Marcu: "Caci multi vor veni in numele Meu zicand ca sunt Eu si vor amagi pe multi" (13:6). Marcu: "Iar cand veti vedea uraciunea pustiirii stand unde nu se cuvine cine citeste sa inteleaga atunci cei ce vor fi in Iudeea sa fuga in munti" (13:14). Tot Marcu: "Si atunci daca va va zice cineva: «Iata, aici este Hristos sau, iata, acolo», sa nu credeti" (13:21). Ioan: "Ma veti cauta si nu Ma veti gasi. Si unde sunt Eu, voi nu puteti sa veniti" (7:34). Ioan: "Duhul Adevarului, pe care lumea nu poate sa-L primeasca pentru ca nu-L vede, nici nu-L cunoaste" (14:17). Matei: "Nu se va certa, nici nu va striga, nu va auzi nimeni, pe ulite, glasul Lui" (12:19).
Sa le multumim baietilor de la Discavari daca nu pentru epocala lor descoperire, atunci macar pentru faptul ca implinesc cu totul cuvantul Mantuitorului, care anticipa, cu doua mii de ani inainte, tot ceea ce se intampla acum. Nimic nu e neasteptat. Nu trebuie sa mai mire pe nimeni faptul ca exista oameni pentru care singurele argumente pertinente sunt neaparat pipaibile si neaparat sustenibile stiintific. Acesti "carturari", cum ii numea Mantuitorul. Acesti "carturari" cu suflet de contabil, pentru care materialitatea e singura filosofie posibila.
Inchei cu un banc. Cica se-ntalneste Itic cu Strul. Si-i spune Itic lui Strul: "Da ce-ai, mai Strul, de esti asa suparat?". Strul: "Ei, mai, Itic... cum sa-ti spun eu tie... fiul meu... fiul meu cel mult iubit, pe care l-am dat la cele mai bune scoli, i-am dat o afacere banoasa, i-am cumparat cele mai frumoase masini... ei... fiul meu cel mult iubit... ca mi-e si jena sa-ti spun... s-a crestinat, mai Itic". "Mai Strul, ce bine ca mi-ai spus, ca nici eu n-aveam curajul sa spun la nimeni... fiul meu cel mare... pe care l-am dat la cele mai bune scoli si l-am trimis in cele mai frumoase locuri din lume, n-a dus lipsa de nimic.... cum mi-a multumit fiul meu mie... s-a crestinat!". "Hai, mai, Itic, nu mai spune! Pai si ce-i de facut?" "Pai hai la rabi". Ajunsi la rabi, Itic si Strul isi spun amaraciunea. Rabi: "Mai Itic si mai Strul... ce bine c-ati avut curajul sa-mi spuneti toate astea, ca si eu am o mare apasare pe suflet. Si fiul meu s-a crestinat, sa stiti". "Pai si ce-ai facut?" "Pai ce sa fac... am cazut in genunchi si m-am rugat". "Si?" "Pai am auzit o voce cazand din cer". "Si ce ti-a spus vocea?" "Nu-ti face probleme, ca si-al Meu S-a crestinat".
