La Editura "Eikon" din Cluj va aparea peste cateva zile o noua carte de teatru semnata de salajeanul Flavius Lucacel (stabilit, intre timp, in "orasul de pe Somes"): "Martianul Telemah". Coperta este realizata de Ioana Olahut. Din prefata semnata de Ovidiu Pecican am retinut urmatoarele: "(Flavius Lucacel) va publica, nu altfel decat Gombrowicz sau Mrozek, piese ilizibile pentru conjudetenii sai, beneficiind de salutul confratern si amical al unor condeie mai mult sau mai putin rebele - precum al lui Claudiu Groza, prefatatorul volumului dintai al autorului, ori precum al subsemnatului -, fiind sustinut de sponsori de treaba ori pur si simplu extravaganti, dar fara sansa de a intra in atentia celor care ii ridica astazi temple de hartie lui Matei Visniec, poetul care s-a intalnit cu performanta teatrala mai cu seama dupa descinderea in Lutetia. Desigur, fiecare dintre cititorii sai autentici poate contribui la schimbarea acestei situatii, descoperindu-l cu iritare sau incantare, ceea ce e cam acelasi lucru, in ultima instanta. Dar nici nu stiu daca sa ii doresc asta scriitorului Lucacel, ce are imprudenta de a se recomanda lumii noastre literare cu numele lui cel adevarat, in autentica lui forma diminutivala (precum alti combatanti ai momentului, domnii Iovanel si Brebenel), sfidand-o inca o data si provocandu-i pofta insatiabila de persiflare. Cred ca mai bine, mai mult si mai convenabil tipului sau de provocare ar fi un destin care sa il insoliteze si mai tare, adaugand o pata cromatica fara corespondent literaturii noastre bogate in nuante, dar nu necesarmente si in culori. Drept care inchei, zicand: se va juca sau nu vreo piesa de-a lui, va fi laudat sau nu de critica, Flavius Lucacel s-a autocondamnat la un destin de dramaturg solitar si incapatanat, la un mers pe sarma si ludic, si scrasnit. E bine. Avem nevoie de asa ceva. Inainte!" Tot la Editura "Eikon" din Cluj Napoca a aparut, in 2006, volumul de debut al lui Flavius Lucacel, "Trilogia spatiului inchis", ce cuprinde piesele de teatru "Pasii", "Trenul de Eden" si "Marsul".
Ianuarie 2008