Sergiu Singer a studiat arhitectura la Bucuresti, "visand nu la cladiri concrete si spatii urbanistice, ci la decoruri de teatru si spatii iluzorii". A realizat decorurile si costumele la "Coana Chirita", de Alecsandri, pe scena Teatrului Mic din Bucuresti inainte de a parasi Romania, in 1963, pentru a se stabili in Germania Federala.
Doi ani mai tarziu a debutat ca pictor scenograf la Teatrul din Wiesbaden, iar in 1966 a semnat scenografia la teatre din Hamburg, Berlin, Hanovra si Gottingen sau decorurile si costumele la opera "Elixirul dragostei", de Donizetti, la Köln.
Scriitorul scenograf si arhitect, si bucatar pe deasupra, povestea la lansarea ultimului sau volum, "Pioneze si hartie albastra", la Bookfest, ca a facut multe ca sa treaca prin viata, de la teatru la film si televiziune, grafica si arhitectura.
"Dintre ocupatiile la care nu am reticente au fost cele de bucatar si de scenograf, si le iubesc probabil cel mai mult", isi aminteste Singer.
"Simteam ca raman singur"
Dupa Revolutie, dorul sau de tara l-a facut sa inteleaga ce oras frumos este Bucurestiul. "Stiam asta din anii tineretii, dar am inteles ca bucurestenii au uitat. Pentru mine avea parfumul trecutului", spune Singer. Asa s-a nascut cartea "Lavanda si usturoi sau murmurul caselor", o poveste nostalgica, in alb si negru, a Bucurestiului de altadata.
"Dupa razboi, am ramas aici aproape 20 de ani. Anii de inceput ai comunismului, pe care i-am simtit intr-un fel ciudat. Simteam ca raman singur. Toti din jurul meu dispareau sau plecau, dintr-un motiv sau altul", spune Singer. El insusi a trebuit sa plece in Germania, dar ultimul sau roman, cu pioneze si hartii albastre la feresti, nu este unul autobiografic.
Scriitorul savureaza mireasma unei Romanii interbelice si tihnite, cu o degajare fermecatoare si o ironie tandra. "Este povestea unei familii, a unei case, pentru ca sunt sigur ca viata are nevoie de scenografie", adauga el.
Dar oamenii? "Oamenii i-am gasit cand am cotrobait in cutia mea cu fituici si am sortat prioritatile. Am incercat sa reconstitui cum erau timpurile, am constatat ca eu nu am trait asa de rau, am trait bine traind prost, pentru ca altii traiau mai rau decat mine", povesteste Singer.
"Plecat de mult si intors de curand, bunul meu prieten Sergiu devine nostalgic si gaseste de cuviinta sa-si aminteasca anii petrecuti in tara, ani trecuti, dar niciodata uitati. Oameni, locuri, evenimente sunt prinse in "pionezele" vremurilor. Si nu e putin lucru", crede Victor Rebengiuc.
