Muzee de artă din întreaga țară (București, Bârlad, Vaslui, Craiova, Călărași) și colecționari privați s-au alăturat pentru a prilejui publicului întâlnirea, în premieră, cu lucrări reprezentative ale artistei, de la momentul debutului său, acum mai bine de cinci decenii, până la cele mai recente producții din 2010 expuse pentru prima oară.
Privitorilor li se vor dezvălui peisajele inegalabile care au inspirat-o pe artistă în călătoriile sale în țară, dar și în Franța, Italia și Spania, culturile “de adopție” ale personalității sale artistice. Compoziții tematice, nuduri, flori, portrete și autoportrete, tot atâtea manifestări ale acestui penel de excepție, prolific într-o varietate de genuri, vor fi prezente în expoziție.
Vernisajul se va bucura de prezența dnei Elena Uță Chelaru, a dnei Adriana Botez Crainic, critic de artă și a dnei Nicoleta Arnăutu, curatorul expoziției.
Expoziția oferă colecționarilor ocazia de a achiziționa unele din cele mai noi lucrări semnate de pictoriță.
Cei pasionați de lucrările artistei vor găsi aici și cele două monografii de referință ale Elenei Uță Chelaru semnate de Alexandru Cebuc, care vă vor ghida călătoria prin universul cromatic al unui artist de excepție.
Intrarea jurnaliștilor este liberă. Apreciem confirmările de participare și solicitările de interviuri în prealabil. Pentru detalii, vă invităm să luați legatura cu Nicoleta Arnăutu, curator, la telefon 0727 376 100.
Accesul în sala “Constantin Brâncuși” se face prin Str. Izvor nr.2-4 (vizavi de Parcul Izvor). Intrarea în Palatul Parlamentului este permisă numai în baza unui document de identitate.
---------------------------------------------------
Elena Uță Chelaru – scurtă biografie
De cinci decenii, tablourile și numele Elenei Uță Chelaru se regăsesc în cele mai prestigioase galerii, muzee, cataloage și colecții din lume (România, Franța, Italia, Belgia, Grecia, Israel, Rusia, Liban, SUA, Germania, Norvegia). Absolventă a Institutului de Arte Plastice din București, unde a avut profesori precum Samuel Mützner, Catul Bogdan sau Alexandru Ciucurencu, Elena Uță Chelaru s-a remarcat în pictura contemporană europeană, expunând periodic în Italia, Franța, Belgia.
Este membră a mai multor Academii de artă, dintre care Academia Internaționala „Mario Gori”, Academia Internaționala „Pontzen” din Napoli și Academia Gentium Pro-Pace din Roma, Academia Statului Columbia (SUA), Academia Internațională „Lutèce” Paris, Academia Europeană de Artă din Belgia.
Palmaresul Elenei Uță Chelaru include premii la expoziții și concursuri de referință precum: Cupa Ministrului de Externe Aldo Moro, Bienala internațională de pictură, sculptură și grafică de la Accademia di Romania (Roma), Medalia de Argint „Roma Aeterna” (1977), Marele Colan „Homo Electus Ducatti Estensis” decernat de Academia din Ferrara, Medalia de Argint la al 15-lea concurs internațional organizat de Academia „Lutèce” din Paris, Diploma de onoare la „Al 15-lea Mare Premiu Internațional de Pictură“ (Cannes), Premiul Internațional „Crociatti dell’arte”, (Brindisi), Diploma Cocoșul de Platină la Concursul Internațional al Academiei Wallone de Artă (Charleroi, Belgia) „Placheta de Aur” la al 13-lea Festival Internațional de Artă Contemporană (San Remo, Italia).
Aprecieri critice
Tablourile Elenei Uță Chelaru impresionează specialiști și amatori deopotrivă. Cesare Baldoni consideră că
“adevărul” picturii ei stă în nevoia de a reda nu numai pământul natal, ci și un soi de călătorie universală, adică un eu în lume și în contemporaneitate, nu atât printr-o pictură document – practicată de expresioniști ca denunțare a unei epoci – cât printr-o transpunere reculeasă și nespus de umană, filtrată de conștiința creatore, dramatică în portretele cu trăsături gotice, în săgețile ce se înălța în necunoscut, dar și pătrunsă de umanitatea mulțimii.”
La rândul său, criticul de artă Alexandru Cebuc afirmă că „Pictura Elenei Uță Chelaru nu este simpla relatare a unui fapt de viață, nu se oprește la formeleexterioare ale existenței, ci sondează însăși esența ei, traducând în limbaj plastic multiplele sensuri ale lumii vizibile. Artista gândește în culoare, iar gândurile sale înfloresc într-o infinitate de nuanțe. Lucrările sale povestesc oamenilor despre oameni, într-un desen direct și totuși plin de subtext, inteligent și sensibil, spontan și solid construit, grațios și de o mare forță. Prin întreaga sa creație, Elena Uta Chelaru demonstrează adeziunea sa totală la o artă de înalt mesaj moral și social, dăruită cu generozitate semenilor.”
Comunicat ifmagic
Mai 2011