Regizoarea Gianina Carbunariu nu are ca public-tinta spectatorul obisnuit cu teatrul, care se asaza constant in fotoliile comode (tot mai comode, prin grija Primariei Capitalei) si are un respect nestirbit fata de orice s-ar intampla pe scena.
Dimpotriva: cei pe care ar vrea sa-i convinga, sa-i implice, sa-i trezeasca din indiferenta sunt cei "nedusi la teatru", spectatorii potentiali, ale caror reactii sunt genuine si se manifesta deschis, fara menajamente. Spre ei vrea sa faca un prim pas si sa le vorbeasca despre viata lor, asa cum reuseste cu Sado-Maso Blues Bar.
Date fiind scopurile, nici ca se putea o mai buna punere in scena decat aceea imaginata de Gianina Carbunariu pentru textul de debut al tinerei autoare Maria Manolescu. Spectacolul se joaca pe mai multe dimensiuni: spatiul de joc se imparte intre inauntru si afara, in strada, iar cel dinauntru pe doua nivele, ca intr-un studio astfel amenajat incat sa ofere cat mai mult confort locatarului, cu living-room jos si dormitor sus.
Spectaculos este felul in care regizoarea - cu sprijinul scenografului Andu Dumitrescu - "arunca" actiunea teatrala in strada, de parca ar vrea sa-i trimita pe actori, ca pe niste mesageri, in inima unui oras care adesea ramane indiferent la ceea ce ei au de oferit. Parasind sala in care se joaca spectacolele acestui teatru de obicei si amenajand un spatiu de la parter, creatorii spectacolului folosesc din plin geamurile mari, ca o vitrina, aratandu-i pe actori trecatorilor - fiinte vii, aparent intangibile, dar "la vedere", ca intr-o virtuala gradina zoologica, trezind curiozitate si interes. Fascinanta este reactia celor care se opresc cateva secunde sau mai mult, incercand sa urmareasca actiunea care se petrece, dar interesante sunt si senzatiile incercate de spectatorii dinauntru, care vad doua spectacole intr-unul - cel de pe scena si cel al strazii, o strada dinamica, gata sa invadeze intimitatea salii de teatru. De data asta nu uiti de lume la teatru, nimeni nu "evadeaza" din ea, ci, dimpotriva, iti aminteste de ea brutal, nu numai din cauza subiectului - aventura unor tineri derutati, confuzi, victime ale unei societati in schimbare, pusi pe facut bani, dar impiedicati de propria lor candoare sa-si duca planurile "vicioase" la bun sfarsit - ci mai ales gratie solutiei inedite gasite de regizoare pentru a "imparti" spectacolul in doua.
Constructia complicata a piesei, care implica cateva momente de "teatru in teatru", momente in care se rememoreaza scene din trecut, iar cei doi actori isi abandoneaza propriile roluri pentru a juca altele, fie ale parintilor, fie ale lor la alte varste, ii supune pe Rolando Matsangos si Virgil Aioanei la mari eforturi. In unele cazuri, granita dintre trecut si prezent nu se mai vede, iar personajele se amesteca derutant pentru spectator, dar tonusul spectacolului este rapid recuperat si relansat de cei doi, carora li se alatura Adrian Anghel in scenele de final.
Sado-Maso Blues Bar propune un comentariu curajos despre lumea in care traim, o cronica urbana cu o forma profund originala care reconfirma calitatile unei tinere creatoare cu o voce extrem de personala - Gianina Carbunariu.
Cristina Modreanu
