TVR Cultural va transmite simbata, in direct de la Ateneul Roman, concertul de inchidere a primei editii a Festivalului International "Sergiu Celibidache", evenimentul fiind marcat de premiera mondiala a compozitiei semnate de Sergiu Celibidache "Haz de necaz"- o suita romaneasca in 8 parti.
Repertoriul acestui spectacol va mai cuprinde concertul pentru pian si orchestra nr. 20 in re, KV 466, de Wolfgang Amadeus Mozart, si "Ma mere l'oye" - de Maurice Ravel - in interpretarea Filarmonicii "George Enescu", sub bagheta dirijorului Mark Mast, fostul elev a compozitorului roman. La pian se va afla Dan Grigore.
Partea intai a concertului va fi transmisa pe TVR Cultural de la ora 19.50, iar partea a doua va incepe la ora 21.20.
Prima editie a Festivalului International "Sergiu Celibidache" a fost un eveniment prilejuit de sarbatorirea - pe plan national si international, prin calendarul UNESCO - a 100 de ani de la nasterea marelui dirijor.
Sergiu Celibidache si-a inceput cariera de dirijor la 33 de ani, la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Berlin, atunci cind l-a inlocuit pe Wilhelm Furtwangler, in anii care au urmat dupa cel de-al doilea razboi mondial. In 1979, a devenit dirijorul principal al orchestrei pe care a transformat-o intr-unul dintre cele mai bune ansambluri din lume si de care i-a ramas legat numele: Orchestra Filarmonicii din Munchen. A dirijat sute de concerte, iar stilul sau unic l-a facut sa fie considerat unul dintre cei mai apreciati dirijori din toate timpurile.
Sursa foto: fundatia-celibidache.com
D.T
editor artline.ro