Amestecul realitatii si al fictiunii, autoreflexivitatea, identificarea autor-demiurg si multe altele sunt teme postmoderne des intalnite, de fapt o reciclare contemporana a vechiului motiv baroc al „lumii ca vis”, intr-o epoca a iluziei mediatice nelimitate, definita de teoreticieni drept un avatar baroc.Ajungand la anii 2000, „campionul” absolut al acestei tendinte este scenaristul Charlie Kaufman, care amesteca, de la un film la altul, intr-un mod halucinant tehnici si trucuri narative postmoderne, creand cateva dintre cele mai alambicate si rafinate naratiuni cinematografice, si cu ale carui filme „Stranger than Fiction” a fost inevitabil comparat, ba chiar scenaristul Zach Helm a fost acuzat de „kaufmanianism”.Teorie si emotieIn filmul danez „Reconstruction” (2003), se lanseaza urmatoarea formula: „Nu este decat o fictiune, si totusi doare”. Daca in filmul lui Christoffer Boe lucrurile raman totusi la un nivel abstract si intelectualist, in „Stranger than Fiction”, aceasta idee este transpusa cu succes, de data aceasta insa intr-o comedie reala, accesibila oricarui spectator. Performanta filmului scris de Zach Helm si regizat de Marc Forster este ca, desi suntem constienti de artificialitatea naratiunii si de tot acest background cultural (ba chiar filmul lanseaza multe aluzii, accesibile doar celor la curent cu ultimele teorii in naratologie), in acelasi timp empatizam cu povestea „omului” Harold Crick, care, in interpretarea lui Will Ferrell, ne cucereste treptat, treptat. Acest personaj iesit din „Mantaua” gogoliana, un adevarat „om fara insusiri” in varianta americana, nu poate accepta situatia care-l scoate din tabieturile sale si din devotiunea fata de munca. Ne ingrijoram alaturi de el fiindca „ata” vietii i se va rupe in curand, ne indragostim alaturi de el de frumoasa brutarita Ana Pascal, alergam contracronometru pentru a o intalni pe scriitoarea-demiurg (Emma Thompson) si stam cu sufletul la gura pana la finalul cu totul surprinzator. Stim ca nu este decat o fictiune, si inca una cusuta cu o ata teoretica destul de stravezie, si totusi ne lasam cuceriti si urmarim cu placere un film atat de arta, cat si o veritabila comedie pentru marele public.AFINITATEModelul Kaufman Acuza de „kaufmanianism” nu este chiar fara rost, desi „Stranger than Fiction” nu are bizareria si ambiguitatea filmelor lui Charlie Kaufman. Profesorul Hilbert (Dustin Hoffman) se face ca il ia in serios si ii sugereaza, dupa ce incearca pe el cateva mari teme narative ale literaturii universale, sa-si modifice destinul, transformandu-si povestea din tragedie in comedie.
Pana la urma, Harold ajunge fata in fata cu autoarea care-i scrie viata, Kay Eiffel (Emma Thompson), si o pune si pe aceasta in fata unei decizii de mare dificultate. Kaufman a scris pana acum cinci scenarii - dintre care „Eternal Sunshine of the Spotless Mind” va fi oferit, in curand, de EVZ. Din culiseDe dragul trupei Beatles si al lui Lennon> Emma Thompson n-a purtat machiaj. > Chitara aleasa de Harold este un Fender Stratocaster.> Numele brutariei Anei Pascal este „The Uprising”.> Numeroase referinte la The Beatles apar in film: Will Ferrell traverseaza strada ca pe coperta albumului „Abbey Road”, este un „Taxman” (melodie Beatles), Karen Eiffel este o scriitoare („Paperback Writer”), iar asistenta sa se numeste Penny („Penny Lane”), si multe altele. Chitara pe care Harold o achizitioneaza arata exact ca aceea pe care o utiliza John Lennon.> Numele de familie ale tuturor personajelor (ca si al liniei de autobuz si al editurii) sunt nume de matematicieni, savanti, ingineri, artisti etc.: Crick (a descoperit structura ADN-ului, impreuna cu Watson si Wilkins), Pascal (matematician si filosof francez), Eiffel (inginer si proiectant al celebrului Turn din centrul Parisului), Escher (artist grafic olandez, cu o viziune unica), Hilbert (matematician celebru), Mercatorv (cartograf din Renastere), Kronecker, Banneker, Cayley (toti matematicieni).> Alte referinte marunte la matematica si stiinta sunt strecurate: strada Euclid sau „My Mathematical Mind”, cantec al formatiei Spoon, care se aude intr-o secventa spre sfarsitul filmului.> Intr-o scena de la inceput, graficele de pe ecran seamana cu imaginea utilizata pentru a ilustra proportia de aur. In matematica si art. 1, doua cantitati se afla in proportia de aur daca fractia dintre suma acestor cantitati si cea mai mare este identica cu fractia dintre cea mai mare si cea mai mica. Aceasta proportie poate fi exprimata de o constanta matematica, de obicei notata cu litera greceasca Phi.> Filmul face cateva referinte la pictura suprarealista a lui Rene Magritte: Harold alearga spre statia de autobuz cu un mar verde in gura, iar mai tarziu vorbeste cu un doctor stand in fata unui perete pictat cu nori.> Pelicula pe care Harold si Ana o urmaresc la un moment dat este „Un barbat si o femeie”, celebru love story frantuzesc regizat de Claude Lelouch, cu Jean-Louis Trintignant si Anouk Aimee.
