Din adversitatea pentru imobil s-a ajuns la o chestiune interetnică, autorităţile locale socotind că un lăcaş religios în care măicuţe greco-catolice îngrijesc copii cu dizabilităţi de orice confesiune ar constitui “pivotul” infiltrării românilor în zonă. Sunt trecute în revistă mai multe fapte care susţin ideea păstrării unei purităţi etnice secuieşti în ţinut, ceea ce reflectă o atitudine cel mult medievală a autorităţilor ce ţin la exclusivismul etnic, ignorând nu legile ţării, ci ale convieţuirii moderne, civilizate ale Europei contemporane. Autorul citează documente în sensul anterior subliniat, dar şi declaraţii ale copiilor (“chip de înger”) pentru care existenţa aşezământului “Sfântul Iosif” a fost marea şansă. Clar că adversităţile de ordin etnic fac parte din perimetrul unui timp revolut, primitiv, în care duşman este oricare celălalt care nu este asemeni majoritarilor din “Trei Scaune”, cu atât mai grav cu cât adversarii sunt copii şi călugăriţe.
inchide 
Newsletter
Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro
