Un roman nominalizat la International Booker Prize 2020
Inceputul primului roman al castigatorului Premiului Nobel pentru Literatura din acest an aduce in fata cititorului povestea vietii celor doi eroi principali. Naratorul este un pictor pe nume Asle, care si-a pierdut sotia, si acum traieste pe coasta de vest a Norvegiei. Celalalt Asle este tot pictor si traieste tot acolo. Nu este, in ciuda aparentelor, un lant al coincidentelor bizare, realitatea este mult mai bizara. Asle si Asle sunt de fapt versiuni ale aceleiasi persoane, variante alternative ale unei existente, doua fiinte (sau aceeasi) in doua (poate) realitati paralele. Pana in ziua in care se vor intalni.
O naratiune ampla, cu diverse planuri in care amintirile si evocarile joaca rolul principal, autorul spune povestea celor doi, in paralel, cu zonele comune si punctele de incidenta, “Numele celalalt” a fost privit de critici drept o veritabila capodopera a popularului scriitor norvegian, care pana anul acesta era mereu mentionat pe lista scurta a posibililor castigatori Nobel. Prin ce sunt diferiti cei doi? Ce au in comun si oare pana la final trebuie sau nu sa se intalneasca? Si daca atunci cand aceasta intalnire se va produce unul dintre ei trebuie sa dispara?
Enigmatica analiza a dificilei, tragicei, complicatei conditii umane, debutul unei lungi prezentari a doua vieti in oglinda, primele doua parti ale impresionantei odisei postmoderne prezinta un autor sigur, matur, surprinzator.
Jon Fosse, Numele celalalt. Septologie I-II, editura Pandora M, 2022