Mentionat pentru intaia oara intr-un document din 1444, orasul de astazi a fost in perioada stapanirii otomane o localitate cunoscuta sub numele de Novi pazar, iar in secolele XVII-XVIII era deja un oras animat, plin de viata, important centru negustoresc si mestesugaresc in regiune, aici fiind construite in timp o moschee, o baie turceasca si mai tarziu un turn cu ceas. Interesant este ca nu putini dintre locuitorii bulgari de aici aveau sa paraseasca regiunea in perioada conflictului ruso-turc si sa se stabileasca in cele din urma pe teritoriul Basarabiei. Dupa 1840 in asezare se deschide si prima scoala in cadrul unei manastiri, asa cum se obisnuia atunci, mai tarziu (1872) fiind deschis si un centru cultural comunitar, care va fi in egala masura si un viitor centru revolutionar. Eliberat in 1878, devenind parte a Bulgariei, Novi Pazar va fi oficial oras din anul 1883, multi bulgari alegand sa se stabileasca aici dupa ce localitatea a fost parasita de turci, insa chiar si asa s-a pastrat o important comunitate musulmana. In Novi Pazar veti putea vizita o interesanta galerie de pictura, unde sunt expuse mai ales lucrarile unor artisti din regiune alaturi de nume importante din artele plastice bulgare moderne, s-a pastrat si vechiul turn cu ceas (astazi monument istoric) si o parte din cladirile administrative ridicate in maniera clasica, si este si un loc unde activeaza mai multe formatii muzicale traditionale de amatori, participante la diverse concursuri nationale si regionale.
Foto: wikipedia.org