Prospetimea clipei de Betty
In octombrie 2008... Betty s-a trezit la Realitate, acel vid vibrant in care personalitatea este absenta, unde nimic nu incepe si nimic nu moare. S-a nascut in Québec, Canada, unde locuieste si in prezent. Betty nu are nicio metoda, nu preda si nu invata pe nimeni. Ea spune: "Nu-i nevoie de nicio cautare, Marea Intalnire este mereu cu tine!"
Acelasi vis revenea din viata-n viata mentinand astfel iluzia timpului. Si acum, iata, vad pentru prima oara! Tot ce vad inaintea ochilor este o oglinda imensa. Sunt eu peste tot. Visul nu exista decat in timp si numai in timp. Traiam viata cu incetinitorul, desfasurand mereu si mereu acelasi fir infasurat pe o bobina. Timpul nu folosea decat la a stoca acel univers artificial pe care il inventasem, un vis de individualitate care se derula in capul meu, o lume ireala, fictiva. Imi rumegam viata douazeci si patru de ore pe zi. Eram deci moarta in timpul linear si nu-mi dadeam seama de asta. In visul meu de individualitate nu vedeam decat ce era deja mort. Eu, care eram atat de speriata de moarte, ma inselasem amarnic! Moartea nu exista, este un concept mental cu desavarsire imaginar. Sa-ti fie frica de moarte inseamna sa visezi! Eu sunt tot ceea ce este viu, necunoscut, imensa prospetime, inepuizabila si incredibila sursa de viata!
Betty
In toamna lui 2008, plimbandu-ma singura intr-o seara, m-am oprit deodata in loc, ca fulgerata de o constatare: in adancul meu imi dadeam seama ca nu sunt capabila sa-mi gasesc pacea; pur si simplu nu sunt inzestrata pentru asta!
Toata cautarea mea spirituala, toate eforturile, toate experientele, toate incercarile mele nu ma dusesera nicaieri. Ma simteam total dezgustata. Mi-am zis: Las totul balta. N-are decat sa se intample ce s-o intampla, putin imi pasa daca sunt nimeni si singura.
Realizam ca dupa nenumarate suferinte inutile, ma gaseam acum intr-un fel de stare neutra, ca intr-un desert. Nu eram nici bine nici rau, refuzam sa ma mai las antrenata in gandurile mele, dar nici nu le opuneam rezistenta, nu incercam sa le alung: Existati gandurilor? Perfect! Faceti-va treaba, eu nu ma mai simt implicata. Nu mai aveam incredere in mine deloc, eram ca inghetata, gata sa mor.
Oare iluminarea survine atunci cand apare un insuportabil apel de urgenta, cand esti plin de inversunare? Nu stiu. In anul care a precedat acest seism, avusesem o sincera dorinta de absolut dar, in acelasi timp, o frica enorma ma impiedicase: frica de a nu exista!
Aprilie 2015
