"Harta Sferica", Perez-Reverte Arturo Perez-Reverte Arturo Arturo Perez-Reverte (Cartagena, Spania, 1951) se numara printre primii zece romancieri din lume in ceea ce priveste vinzarile. Din 1994 s-a dedicat exclusiv literaturii, dupa ce, timp de douazeci si unu de ani, a lucrat ca reporter de presa, radio si televiziune, acoperind razboaie si conflicte internationale, inclusiv Revolutia Romana. Arturo Perez-Reverte a fost primit in rindurile Academiei Regale Spaniole la 12 iunie 2003. Este Doctor Honoris Causa al Universitatii din Cartagena; cavaler al Ordinului Artelor si Literelor din Franta, a primit Marea Cruce a Meritului Naval, cea mai mare distinctie acordata de Flota Spaniola unui civil. La Editura Polirom au fost traduse romanele: "Tabloul flamand" (2003), "Maestrul de scrima" (2004), "Clubul Dumas" (2004), "Regina Sudului" (2004), "Conspiratia din Sevilla" (2005) si "Harta sferica" (2005). "Harta Sferica", Editura Polirom, 2005 Traducere de Mihai Cantuniari Pornind de la licitarea unui vechi si pretios Atlas nautic, actiunea romanului ii are in centru pe un marinar esuat pe uscat, o frumoasa cercetatoare de la Muzeul Marinei si un lup de mare, un pirat ultramodern specializat in cautarea comorilor inghitite de ape. Cu o minunata pendulare intre trecut si prezent, romanul trimite la perioada istorica a suprematiei flotei spaniole. Cititorul este purtat din Peninsula Iberica in America, din speluncile marinaresti la Curtea regilor Spaniei, din corabiile secolului al XVIII-lea in marile nave moderne, intilnind in aceasta aventura marinari, corsari, ministri, aventurieri. |