Biblioteca Nationala a Romaniei organizeaza editia cu numarul sapte a evenimentului Nocturna Bibliotecilor, ce va avea loc vineri, 30 septembrie 2016, in intervalul orar 18:00-02:00.
Programul, intitulat A DORMI mai putin, pentru A CITI mai mult, este construit in jurul a doua figuri-reper din istoria lecturii si culturii universal, Bibliotecarul lui Arcimboldo si Don Quijote, aducand astfel un omagiu pictorului Giuseppe Arcimboldo precum si lui Miguel de Cervantes, de la a carui moarte se implinesc 400 de ani.
Programul va include colocvii, conferinte si vernisaje, ateliere de creatie, sesiuni de lectura, workshop-uri, proiectii de film, spectacole de dans contemporan si tururi ghidate.
Publicul va putea avea acces, pe toata perioada de desfasurare a evenimentului, la serviciile oferite de Biblioteca Nationala: Inscrieri cititori, Informatii si Referinte bibliografice, Acces in salile de lectura si in zonele de lecturi libere, Acces gratuit la Internet. Intrarea este libera.
Septembrie 2016