Un regizor precum Nicolaescu este o anomalie tragicomica. El a invatat sa fie hollywoodian, comercial pe banii statului. A profitat de naivitatea unui public tinut in ignoranta si a visat la propria marire incercind sa redescopere roata cinematografica. In acelasi timp, prea putini regizori au incercat calea alternativa a cinematografului nu neaparat protestatar, dar macar experimental, macar simbolic.
Fantome precum Nicolaescu intretin iluzia ca s-ar putea produce lovituri de box-office in Romania. Aceste lovituri n-ar putea avea loc decit cu bugete mari, private si, mai ales, lucide (nu genul de investitii in filmul romanesc facute de Adrian Sirbu). Pina la urma, principala reteta a succesului este investitia, riscul - publicul adora sa simta ca s-au facut eforturi uriase pentru satisfacerea lui. In al doilea rind, un posibil mare succes de public in Romania ar putea fi furnizat de regizori vii, precum Caranfil, Puiu sau Porumboiu. Asta in cazul in care regizorii buni tineri si foarte tineri ar iesi din fascinatia festivalurilor si ar risca putin in zona comerciala. Nu asez conotatii peiorative linga 'comercial', ma gindesc mai ales la un comercial european, stil Luc Besson.
Pina una, alta, forta lui Nicolaescu de a atrage bugete de la stat ramine surprinzatoare si intristatoare, cam ca forta unui Vadim Tudor de a organiza huliganism de stadion in inima Parlamentului.
Costi Rogozanu
