Pe 23 noiembrie 1950 se naste la Vanatori, in judetul Neamt, poetul roman Nicolae Sava, fiul Catrinei (nascuta Marian) si al lui Sava Sava. Urmeaza clasele primare in satul natal, iar studiile liceale la Liceul "Stefan cel Mare" si Liceul "Agroindustrial" din Targu Neamt.
Dupa terminarea studiilor activeaza ca profesor suplinitor de matematica, dupa care se califica tehnician auto. A prestat diferite munci, a fost muncitor pe un santier bucurestean, hamal in Portul Constanta, iar din 1971 a lucrat la Autobaza de transporturi auto din Targu Neamt.
Ca poet, Nicolae Sava a debutat in 1969 in revista constanteana “Tomis”. Editorial debuteaza in “Caietul debutantilor 1980-1981” al Editurii „Albatros", cu un grupaj de poeme in proza intitulat "Despre prietenie". A colaborat cu versuri la majoritatea revistelor literare din tara si a publicat volumele de poezii: Fericit precum mirele (1983), Privighetoarea (1989), Viata publica (1995), Proza, domnilor, proza! (1997), Insolenta noptilor (2004), In aripi de gala (2011), Privighetoarea arsa (2011).
Din 1990 este ales membru al Uniunii Scriitorilor si membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania. Nicolae Sava este distins cu numeroase premii, printre care si cu Premiul Uniunii Scriitorilor, obtinut pentru volumul “Insolenta noptilor” (2004). Din anul 2008 poetul sustine rubrica Curier de ambe sexe la revista „Convorbiri literare”, si face parte din juriile mai multor concursuri literare din tara.
A.I.
editor artline.ro