NICOLAE II este urmarit de ghinion inca de la incoronare si are o evolutie nefasta in istoria monarhilor. Se naste in familia Romanov, fiind primul din cei sase fii ai tarului Alexandru III si al imparatesei Maria Feodorovna (fosta principesa de Dagmar a Danemarcei). Primeste o educatie severa, avand un program riguros dublat de o existenta lipsita de comoditati. Impreuna cu fratii sai traiesc in cel mai modest fel cu putinta: dorm in paturi de fier, au o alimentatie simpla si fac instructie militara severa. Invata limbi straine (considerate a fi necesarul pe care trebuia sa-l aiba orice principe pentru a fi perfect in lume), scrima, calaria si tirul. Are o fire timida, marcat fiind in permanenta de imaginea tatalui sau- impunatorul tar Alexandru III. Nicolae era vazut ca fiind prea bland de către durul şi pretentiosul sau tata care, data fiind moartea sa prematura, nu si-a pregatit fiul pentru conducerea vastului imperiu.
Pana sa se indragostesca de principesa Alix de Hessa Darmstadt, una dintre nepoatele reginei Maria, cea care ii va deveni ulterior sotie, Nicolae II a avut o relatie amoroasa cu o tanara balerina- Matilda Kschesinska, despre care se spune ca l-ar fi scapat cat de cat de timiditate.
La 18 mai 1896 Nicolae si Alexandra se incoroneaza la Moscova. La festivitatile de incoronare au participat oameni din toate provinciile imperiului, cei mai multi dintre ei fiind saracii orasului, care vroiau sa profite de marea pomana facuta cu aceasta ocazie. Astfel ca din miile de persoane prezente la eveniment aproape 2000 au fost calcate in picioare si au murit în îmbulzeala iscată la ceremonie. Nicolae a aflat despre catastrofă mai târziu în aceiaşi zi şi a vrut să anuleze festivităţile care urmau, dar a fost convins să nu facă asta de rude şi de sfetnici. Mulţi au văzut decesele ca pe o prevestire nefastă. Nicolae nu era pregătit suficient să domnească după moartea neaşteptată a tatălui său. Logodna sa cu Prinţesa Alix s-a făcut doar cu puţină vreme înainte de moartea tatălui său, iar căsătoria s-a făcut la scurtă vreme după funeralii. Nicolae a trebuit să facă faţă imediat sarcinii de a fi autocrat al Rusiei într-o perioadă de maximă agitaţie politică.
Imediat dupa incoronare face numeroase vizite: lui Franz Joseph in Viena, reginei Danemarcei, reginei Victoria, tarului in Paris (cea mai importanta, dat fiind ca era prima vizita a unui tar rus in Franta, dupa crearea Antantei). Are relatii incordate cu kaiserul Germaniei, Wilhelm II, cei doi avand firi total opuse.
Domnia lui Nicolae a fost un lung sir de dezastre, in primul rand militare: inceputul este marcat de razboiul cu japonezii, din 1905, cand rusii sufera o usturatoare infrangere, urmeaza primul razboi mondial si o serie intreaga de framantari interne: greva generala din Petersburg, grevele muncitorilor din mai multe orase mari ale Rusiei, dublate de revoltele taranesti din Kursk, Orel, Cernigova. In octombrie 1905 greva generala cuprinde Rusia. Nicolae II da o proclamatie la 17 octombrie 1905, prin care transforma tara intr-o monarhie semiconstitutionala, sperand ca astfel sa mai potoleasca spiritele. Tulburarile nu se opresc, insa, iar prapastia dintre tar si poporul sau devine din ce in ce mai adanca. Tentativa lui de a liberaliza absolutismul, garantand o serie de libertati (de ex. legile, pentru a fi votate, trebuiau sa treaca prin Duma) parea a fi sortita esecului.
O figura importanta pe scena politica a Rusiei este Stolipin, primul ministru al tarului dupa 1906, personaj controversat, urat deopotriva si de dreapta si de stanga politica - din motive opuse, evident - un antirevolutionar convins si un sustinator moderat al autocratismului. A fost omul care a reusit sa amelioreze situatia existenta atunci in Rusia, prin dezvoltarea economica, sociala, culturala a tarii si prin refacerea relatiilor externe. Stolipin a fost un politician abil, avea planuri ambiţioase de reformă. Acestea cuprindeau facilitarea împrumuturilor pentru populaţia săracă de la sate, pentru a le permite să cumpere pământ, cu intenţia de a forma o clasă socială de agricultori loiali coroanei. Planurile sale au fost împiedicate de conservatorii de la curte care aveau mai multă influenţă pe lângă împărat. Din pacate el cade victima revolutionarilor rusi, in anul 1911 fiind asasinat in timp ce se afla la un spectal de teatru in Kiev.
Nicolae II mentine relatiile politice cu mariele puteri: incheie aliante cu Anglia si Franta, semneaza acordul de la Posdam (in schimbul recunoasterii dreptului Germaniei de a-si construi o cale ferata spre Bagdad), imbunatateste relatiile cu Japonia, prin incheierea tratatelor din 1907 si 1910.
Si in viata de familie Nicolae este urmarit de nenoroc. Sotia sa, dificila Alix, impinge la extrem starea de religiozitate, distragandu-l tot mai mult pe tar de la problemele politice. O situatie care a complicat mult viaţa familiei imperiale a fost chestiunea succesiunii. Alexandra i-a născut lui Nicolae patru fiice mai înainte de a-l naste pe Aleksei, la 12 august 1904. Tânărul moştenitor al tronului era bolnav însă de hemofilie, care pe la vremea aceea era practic netratabilă şi ducea în mod invariabil la o moarte prematură. Datorită fragilităţii autocraţiei din acel timp, familia imperială a ales să nu divulge nimic în afara palatului despre starea de sănătate a lui Alexei.
Disperată, Alexandra a căutatat ajutor pretutindeni, găsindu-l la un mistic, Grigori Rasputin. Se părea că Rasputin putea să-l ajute pe bolnav când acesta avea hemoragie internă, iar Alexandra a devenit din ce în ce mai dependentă de acest vraci şi de sfaturile lui, pe care împărteasa le accepta ca venind direct de la Dumnezeu.
Nicolae voia să fie iubit de supuşii săi. Dacă ar fi fost lăsat să acţioneze după cum credea el, ar fi putut accepta sistemul monarhic constituţional şi ar fi devenit un împărat reformator. Influenţa politicienilor reacţionari, în principal a soţiei lui şi a rudelor ei, (cu Rasputin în fundal), a făcut acest lucru imposibil.
Izbucnirea primului razboi mondial, pe 11 august 1914, a găsit Rusia complet nepregătită şi un început promiţător s-a transformat rapid într-un şir de înfrângeri cutremurătoare. Nicolae a simţit că era de datoria sa să conducă personal armata şi şi-a asumat rolul de comandant suprem după eliberarea din funcţie a unchiului său, Marele Duce Nicolae, după pierderea teritoriului care-i revenise Rusiei la ultima împărţire a Poloniei. Eforturile împăratului de a supraveghea acţiunile de pe front au lăsat în mod inevitabil treburile de acasă în mâinile împărătesei. Departe de opinia publică, Nicolae nu înţelegea cât de suspicioşi erau oamenii de rând faţă de Alexandra, o femeie care era nemţoaică prin naştere şi victimă a zvonurilor distructive despre dependenţă ei de Rasputin. Un grup de curteni, profund nemulţumiţi de influenţa nefastă pe care o avea Rasputin asupra efortului de război al Rusiei ca şi asupra prestigiului monarhiei, l-au asasinat pe călugărul-vraci în decembrie 1916.
Înăsprirea condiţiilor de viaţă din spatele frontului şi incapacitatea armatei de a menţine succesele militare temporare din iunie 1916 au dus la o serie de noi greve şi tulburări în iarna care a urmat. La sfârşitul "Revoluţiei din februarie" din 15 martie Nicolae al II-lea a fost forţat să abdice în numele său şi al ţareviciului, în favoarea fratelui lui Marele Duce Mihail Alexandrovici. Acesta refuza tronul si şi, astfel, trei secole de istorie a dinastiei Romanov s-au încheiat.
Guvernul Provizoriu a hotărât la început să-i ţină pe Nicolae, Alexandra şi pe copii lor închişi în reşedinţa imperială, Palatul Alexandru. În încercarea de a-i îndepărta din capitală şi de a-i feri de posibile vătămări, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat în Siberia, în august 1917. Ei au rămas acolo pe durata Revoluţiei din Octombrie, ca mai apoi să fie mutaţi de guvernul bolşevic într-un oraş controlat de Armata Rosie, Ecaterinburg. Ţarul şi familia sa, inclusiv ţareviciul Alexei grav bolnav, precum şi câţiva servitori care îi însoţiseră, au fost împuşcaţi în subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuţie bolşevic condus de Iacov Iurovski în noaptea de 16 spre 17 iulie 1918. Execuţia a fost justificată de avansarea către Ecaterinburg a subunităţilor Legiunii Cehe în drumul lor de retragere din Rusia. Temându-se că Legiunea Cehă va cuceri oraşul şi-l vor elibera pe Nicolae, temnicerii lui bolşevici au hotărât lichidarea imediată a familiei imperiale. Dovezile că această execuţie s-a făcut cu ştiinţa şi cu aprobarea lui Lenin sunt suficient de multe, mulţi istorici văzând în aceasta o răzbunare pentru condamnarea la moarte a fratelui mai mare al liderului bolşevic, Alexandr Ulianov, în urma tentativei eşuate de asasinare a tarului Alexandru III in 1887.
Este sfarsitul fizic al Rusiei Imperiale. Crima a ingrozit intreaga lume, multi refuzand sa creada in realitatea ei. Secretul ţinut asupra execuţiei şi asupra îngropării trupurilor a dus la zvonuri conform cărora împăratul sau membri ai familiei lui ar fi fost încă în viaţă. Descoperirea osemintelor membrilor familiei Romanov, in anul 1992, a confirmat insa cutremuratorul adevar: niciun membru al familiei nu a supravietuit masacrului.
