Pe 29 iunie 1819, se naste la Bucuresti, intr-o familie de boieri, Nicolae Balcescu, cel care va ramane recunoscut ca istoric, scriitor si lider al Revolutiei din 1848. In 1832 isi incepe studiile la Colegiul Sfantul Sava, avandu-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, intre altii, pe Ion Heliade Radulescu. Intra in armata la varsta de 19 ani, iar in 1840 este acuzat, alaturi de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu Nationalul si multi altii, de participarea la complotul lui Dumitru Filipescu.
Este arestat si inchis la Manastirea Margineni, unde a ramas timp de doi ani, si unde sanatatea sa va fi afectata de conditiile din inchisoare. Dupa eliberare se dedica studiilor istorice si infiinteaza impreuna cu Ghica si Tell societatea ‘‘Fratia’’, o societate secreta cu program revolutionar, acoperita de societati literare.
In literatura debuteaza in 1844, cu opera Puterea armata si arta militara de la intemeierea principatului Roman pana acum, care s-a bucurat de un mare succes. Publica in paginile revistei Magazin istoric pentru Dacia biografii istorice: Ioan Tautu, Miron Costin, Spatarul Ioan Cantacuzino, Postelnicul Constantin Cantacuzino. In 1845 semneaza, impreuna cu August Treboniu Laurian, primul volum din Cronicarii Tarii Romanesti.
Se stabileste la Paris in 1846 pentru a se consacra studiilor istorice. Aici devine membru al Societatii Studentilor Romani, infiintata de Ion Ghica, si incepe redactarea operei sale capitale, Romanii supt Mihai Voievod Viteazul, aparuta postum, in 1878.
In 1848, dupa ce participa la revolutia din Paris, Nicolae Balcescu revine in tara, si ia parte la Revolutia Romana din acelasi an. Ocupa, pentru cateva zile, pozitia de ministru de externe, apoi de secretar al Guvernului Provizoriu. Dupa infrangerea revolutiei, Balcescu se refugiaza in strainatate. Traieste o vreme la Constantinopol, apoi se muta in Italia. De la Napoli, orasul in care ajunsese initial, pleaca la Palermo, unde se va si stinge din viata la sfarsitul lui noiembrie 1852, la numai 33 de ani.
A.I.
Noiembrie 2016
