Cei 60.000 de oameni care au umplut pana la refuz stadionul, in ciuda caniculei, au fost rasplatiti cu un show total, cum nu s-a mai vazut in Romania.
Un englez spunea la sfarsitul spectacolului: "Pacat ca Stones a venit abia acum, la final de cariera, in aceasta tara, unde este un public minunat". Asa este, dar mai e o vorba care spune "mai bine mai tarziu decat niciodata". Oricum, stadionul a fost plin ochi cu oameni de toate varstele, veniti sa vada cu ochii lor cum e un concert cu The Greatest Rock And Roll Band Of The World si au urmarit un spectacol nemaiintalnit: "Acum ca i-am vazut pe Rolling Stones, poaa sa vina si norul ala toxic", spunea un tanar.
SA NE DISTRAM. Jagger, ca de obicei in foarte buna conditie fizica, i-a cucerit pe toti nu numai prin show si interpretarea marilor hituri, ci si prin cuvintele si propozitiile pronuntate in romaneste. Acestea au fost parca chiar mai numeroase decat cele in engleza(!): "Salut, Bucuresti", "Hai sa ne distram cu totii, cantati cu mine" (si a urmat fabulosul cantec You Canat Always Get What You Want), "Multumesc foarte mult" etc. "Piratul" Keith si-a indeplinit "norma" de solouri in partea a doua a spectacolului, in prima fiind "dominat" la acest capitol de exuberantul Ronnie. A fost aplaudat cu multa caldura pe tot parcursul show-ului, dar in special la piesele sale. Dar si Ronnie s-a bucurat de multa afectiune din partea publicului, avand inca o "dovada" in primele randuri: pancarta "I Love U Ronnie". "Invizibilul" Charlie, care isi face magistral "treaba" la tobe, dar nu iese in prim-plan, a fost si el ovationat minute in sir. Schimbul de energie pozitiva a fost total, atat publicul, cat si Rolling Stones avand parte de o seara care nu poate fi uitata usor.
BILA NEAGRA. Probabil cu exceptia posesorilor de bilete VIP, toti ceilalti au suferit de sete, punctele de desfacere a bauturilor racoritoare sau bere fiind mult prea putine raportat la numarul de spectatori. Cozi interminabile, nervi si... 140 de cazuri de deshidratari "cauzate de consumul scazut de lichide" inregistrate de cadrele medicale BGS. "Sa faci un concert la + 35 de grade si sa nu asiguri apa suficienta pentru 60.000 de oameni nu e bine deloc", comenta britanicul, citat la inceputul acestui material.
Playlist la Bucuresti
Intre orele 21:25 si 23:20 Stones a cantat: "Start Me Up", "Letas Spend The Night Together", "Rough Justice", "Rocks Off", "You Canat Always Get What You Want", " Midnight Rambler", "Iall Go Crazy", "Tumbling Dice". Prezentarea formatiei, apoi doua piese cantate de Keith Richards: "You Got The Silver & I Wanna Hold You". Pe scena mica: "Miss You", "Itas Only Rockan Roll", "Satisfaction" si "Honky Tonk Women" (in drum spre scena mare). "Sympathy For The Devil", "Paint It Black", "Jumping Jack Flash" si "Brown Sugar" (bis programat).
Alex Revenco