Romancierul si nuvelistul american Nathaniel Hawthorne s-a nascut pe 4 iulie 1804 in statul Massachusetts din orasul Salem. Numele adevarat al scriitorului este Hathorne, litera “w” a fost adaugata mai tarziu, pentru a se deosebi de rudele sale. Hawthorne a urmat cursurile Colegiului Bowdoin pe care l-a absolvit in 1825.
A debutat literar cu romanul "Fanshaw", pe care l-a publicat anonim in anul 1828. A urmat o perioada creativa pentru Hawthorne, in care a publicat mai multe nuvele in publicatii periodice variate, scrieri pe care le-a adnunat apoi in 1837 in volumul de povestiri intitulat "Basme spuse de doua ori" (Twice Told Tales). In acest volum au fost incluse si povestirile "Tanarul gospodar Brown" (Young Goodman Brown) si "Valul negru al preotului" (The Minister‘s Black Veil).
In 1842 Nathaniel Hawthorne se casatoreste cu Sophia Peabody si se muta in Concord, Massachusetts, intr-o casa parohiala. Timp de trei ani cat a locuit in aceasta casa a scris majoritatea povestirilor adunate in cartea "Mosses from an Old Manse", volum ce a fost bine primit de public si de critica. Nu mai putin apreciate au fost si urmatoarele sale scrieri, romanul „Litera stacojie” publicat in 1850 este considerat a fi capodopera scriitorului. „Casa cu sapte frontoane” (1851) si „Faunul de marmura” (1860) sunt de asemenea doua romane importante din opera lui Hawthorne.
In anul 1853 cel de-al 14-lea presedinte al Statelor Unite, Francklin Pierce, ii incredinteaza lui Hawthrone functia de consul la Liverpool, post pe care il va ocupa timp de patru ani. In aceasta perioada calatoreste in Europa, iar la intoarcerea sa in Statele Unite, in 1860, publica romanul "Faunul de marmura", roman bazat pe notele si impresiile sale de calatorie in Italia. Scriitorul s-a stins din viata pe 19 mai 1864 si este inmormantat la Concord. Postum au aparut "Insemnari din America" (1868), "Insemnari din Anglia" (1870) si "Insemnari din Franta si Italia" (1871).
Sursa foto: Wikipedia
A.I.
editor artline.ro