Î ÎN VIZITĂ LA CONU’ ZAMBACU
Vizite cu ghidaj gratuit la Muzeul K. H. Zambaccian
Muzeul Naţional de Artă al României reia din luna aprilie Vizitele la conu’ Zambacu care vor avea loc în ultima sâmbătă a fiecărei luni. Aceasta este o bună ocazie pentru ca publicul să (re)descopere istoria uneia dintre cele mai interesante şi valoroase colecţii de artă din ţară, care a aparţinut cunoscutului om de afaceri de origine armeană Krikor H. Zambaccian (1889 - 1962).
Corneliu Baba, Portretul lui Zambaccian
Sâmbătă, 25 aprilie 2009, începând cu orele 11.30 iubitorii de artă sunt invitaţi să petreacă o oră agreabilă în casa conului Zambacu (cum îl numeau prietenii), beneficiind de prezentarea colecţiei realizată de un specialist al Muzeului Naţional de Artă al României, fără a mai plăti taxa de ghidaj obişnuită. Pentru a participa este necesară o programare în prealabil la telefon 021.314.81.19 sau prin e-mail la cosmin.ungureanu@art.museum.ro.
La sfârşitul anului 2008 muzeul s-a redeschis într-o nouă formulă expoziţională, după ce clădirea a fost renovată iar lucrările au fost restaurate. Este prezentată acum în întregime colecţia de 19 pânze semnate de maeştri ai şcolii franceze: Delacroix, Corot, Renoir, Sisley, Pissarro, Cézanne, Picasso, Matisse, Bonnard, Utrillo, Marquet, Laprade, Campigli.
O altă noutate oferită vizitatorilor cu prilejul redeschiderii este sala dedicată lucrărilor de grafică semnate de personalităţi ale picturii precum Grigorescu, Tonitza, Iser, Ressu, Petraşcu, Pallady, Ştefan Dimitrescu şi Magdalena Rădulescu.
Muzeul Zambaccian se remarcă prin calitatea excepţională a lucrărilor de artă românească care reflectă gustul desăvârşit al colecţionarului. Sunt prezente lucrări de vârf ale maeştrilor secolului al XIX-lea sau de la începutul secolului al XX-lea: Aman, Grigorescu, Andreescu, Luchian, alături de care se regăsesc lucrări ale artiştilor din perioada interbelică: Tonitza, Pallady, Petraşcu, Iser, Dărăscu, Ressu etc.
În vizită la conu’ Zambacu : 25 aprilie orele 11.30
Muzeul K. H. Zambaccian
Strada Muzeul Zambaccian nr. 21A
Tarif: bilet 7 lei (întreg), 3,5 lei (redus)
Program: sâmbătă-miercuri orele 10.00-18.00 octombrie – aprilie
orele 11.00-19.00mai – septembrie
joi şi vineri închis