În nordul Europei, modelul de `museum vivum" (muzeu viu) câstiga tot mai mult teren. La 70 de ani de la înfiintare, la Muzeul Satului se încearca acelasi lucru. În viitorul apropiat, ne promite conducerea institutiei, vom mânca sarmalute cu mamaliga si pastrama de oaie chiar din curtea muzeului. O casa saseasca va fi transformata într-un han de toata frumusetea. Vor mai fi aduse în `partea noua a muzeului" (care se va întinde de la Palatul Elisabeta pâna la Arcul de Triumf) o scoala si o primarie.
Initiativa de aplicare a conceptului european la Muzeul Satului Dimitrie Gusti din Bucuresti este laudabila. Nu acelasi lucru se poate spune despre pasii facuti pâna acum pentru transformarea muzeului într-unul cu adevarat viu: popularea acestuia cu `exponate" vii (tarani mestesugari care sa locuiasca aici câteva ore pe zi sau animale domestice care sa pasca iarba din jurul gospodariilor), crearea unor zone delimitate în care mestesugarii adusi din toate zonele etnografice ale tarii sa împartaseasca vizitatorului din arta lor, altfel decât se întâmpla cu ocazia târgurilor si a taberelor de creatie deja existente. Din pacate, dezvoltarea proiectului de `museum vivum", înca îndraznet si destul de costisitor, este limitata de mai multi factori: pastrarea planului pe care Dimitrie Gusti l-a avut în minte în 1936, plasarea muzeului în imediata vecinatate a unui parc de distractii si a celei mai populare zone de promenada urbana a Bucurestiului : Parcul Herastrau. Daca în nordul Europei, termenul de `museum vivum" nu mai este de mai bine de 50 de ani o necunoscuta, noi înca ne luptam cu morile de vânt: metodele de finantare si mentalitatea româneasca.
Han doar cu mâncare traditionala
Dar unde se poate aduna la un loc lumea din toata tara, venita sa viziteze istoria taranului si a satului românesc, decât acolo unde muzica, dansul si buna dispozitie sunt cuvintele-cheie? Bineînteles, la han... Experimental, un astfel de han traditional a fost administrat, anul trecut, în cadrul muzeului, de o firma privata. Din pacate, investitorii nu au fost multumiti din motive de... profitabilitate (hanul închizându-se în jurul orei 18.00, odata cu muzeul). Cu toate acestea, ideea `cârciumii traditionale" nu a disparut. Paula Popoiu, directorul muzeului, ne-a spus ca intentioneaza sa transforme o casa veche, foarte bine conservata, într-un han în care sa fie preparata exclusiv mâncare traditionala româneasca. Alaturi de acesta, în `partea noua a muzeului" (care se va întinde de la Palatul Elisabeta pâna la Arcul de Triumf) vor fi aduse si alte constructii, un amfiteatru urmând sa fie construit pentru spectacolele folclorice si diverse întâlniri. Vor exista aleile minoritatilor, cu locuinte de evrei, sasi, secui, ucraineni, si aleea mestesugarilor. Partea noua a muzeului va fi îmbogatita, de asemenea, cu o scoala si o primarie. În biserica Turea, din când în când, se vor tine slujbe, sub atenta supraveghere a pompierilor.
Traseul unei case taranesti
Fiecare dintre constructiile pe care le admiram din autobuz, zilnic, în drum spre serviciu, a trebuit sa treaca prin mai multe etape pentru a ajunge exponat. Întâi de toate, expertii muzeului scotocesc bine cotloanele bibliotecilor si arhivelor pentru documentare, apoi cutreiera vaile si muntii tarii, pâna când una dintre comorile satului românesc le iese în cale. Urmeaza studierea arhivelor locului si deplasarea unei mici armate de specialisti: cercetatori, muzeografi, arhitecti, desenatori, fotografi. Informatiile despre o constructie sunt culese de la cei mai vârstnici, dar si de la localnici de 30-40 ani. Etapa achizitionarii constructiei de la proprietarul de drept este cea mai importanta. Unii sunt reticenti si cu chiu cu vai se despart de `mostenirea" din batrâni, altii de-abia asteapta sa scape, chiar gratis, de valoroasele `bordeie". Odata semnate toate hârtiile, respectiva locuinta este demontata, bucata cu bucata, cu mare grija si transportata catre Capitala. Pe terenul muzeului începe reconstruirea casei dupa toate regulile de conservare. Întreg procesul poate dura o luna si jumatate (pentru o casa obisnuita) sau toata vara (pentru biserici).
Între cutremure si incendii
Nu mai putin de 364 de constructii din toate colturile tarii au fost translatate în curtea muzeului. An de an, casele sunt varuite, se fac anumite lucrari de infrastructura si reparatii periodice. `Satul românesc în miniatura" a trecut prin doua cutremure si doua incendii (în 1997 si 2002). O alta problema, nu lipsita de importanta, au constituit-o inundatiile, solul si pivnitele câtorva constructii fiind serios afectate. Conducerea muzeului ar trebui sa fie preocupata doar de ceea ce se întâmpla în ograda sa, cu proiecte adecvate secolului în care traim si cu lucrari de consolidare si reconstructie. O imagine nu tocmai placuta o vezi duminica seara, când lânga gardul muzeului bucurestean se strâng mormane de gunoi, iar luni dimineata în fata institutiei se asaza nestingheriti, ignorând raidurile zilnice ale politiei, comerciantii de asa-zise produse traditionale românesti.
