Peste 40 de titluri – cataloage si afise – aduc mai aproape de public patrimoniul celui mai mare muzeu de arta din tara. Vizitatorii sunt invitati sa ”rasfoiasca” paginile expozitiilor care au avut loc la MNAR in ultimii ani si sa redescopere lucrarile care i-au impresionat, la standul cu numarul 334, nivelul 770.
In cadrul GAUDEAMUS, MNAR va organiza doua lansari de carte. Joi, 17 noiembrie, incepand cu ora 17.00, va fi prezentat publicului catalogul expozitiei ”Pierre Alechinsky si scriitorii”, in prezenta directorului general al MNAR, Calin Stegerean care ii va avea ca invitati pe Eric Poppe, Delegat al Valoniei-Bruxelles la Bucuresti si pe Gabriela Dobre, responsabil comunicare si proiecte culturale in cadrul delegatiei Valonia-Bruxelles. Expozitia ”Pierre Alechinsky si scriitorii” poate fi vizitata la MNAR pana pe 31 ianuarie, in Salile Kretzulescu.
Vineri, 18 noiembrie, la ora 13.30, va avea loc lansarea catalogului expozitiei ”Peisaje franceze in arta romaneasca moderna”. La eveniment vor participa Calin Stegerean, directorul general al MNAR si Liliana Chiriac, curatorul expozitiei, sef-sectie Muzeul Colectiilor de Arta. Expozitia ”Peisaje franceze in arta romaneasca moderna” este deschisa la Muzeul Colectiilor de Arta pana pe 31 ianuarie.
Noiembrie 2016