Vernisajul expozitiei cu titlul „Pictura romaneasca din colectia Fundatiei Bonte”
Muzeul National de Arta al Romaniei (MNAR), Fundatia Bonte si Institutul Cultural Roman va invita luni, 13 februarie, 2017, la vernisajul expozitiei cu titlul „Pictura romaneasca din colectia Fundatiei Bonte” care va avea loc la Muzeul Colectiilor de Arta, Calea Victoriei nr. 111.
Reunind 57 de lucrari realizate de artisti dintre cei mai prestigiosi, dintre care nu puteau lipsi Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrascu, Theodor Pallady, Francisc Sirato, Stefan Dimitrescu, Camil Ressu, Magdalena Radulescu sau Alexandru Ciucurencu, expozitia exprima optiunea pentru configurarea unui anume specific romanesc continut intr-o colectie privata de arta. Aceasta s-a constituit in anii petrecuti in Romania de omul de afaceri portughez Alain Bonte, cel care a intemeiat fundatia cu caracter cultural care ii poarta numele si care are printre obiective promovarea artei romanesti in plan national si international.
Prezentata in anul 2016 la Palatul National Ajuda din Lisabona expozitia curatoriata de doamna Doina Pauleanu, director al Muzeului de Arta Constanta, este oferita acum publicului din Romania, completand cu lucrari importante paleta de lucrari create in Romania in perioada 1875-1945 si aflate in colectiile MNAR.
„Faptul ca Muzeul Colectiilor de Arta va include pentru o vreme parte din colectia Fundatiei Bonte in programul sau expozitional rezulta din doua directii convergente in favoarea pasionatilor de arta: pe de o parte din dorinta noastra de a mijloci intalnirea cu colectii valoroase de arta, de a accentua importanta colectionarilor in circuitul operei de arta si, pe de alta parte, din generozitatea domnului Alain Bonte care, considera ca si noi, ca bucuria relatiei privilegiate cu opera de arta trebuie extinsa catre publicul larg” a subliniat Calin Stegerean, director general al MNAR, in catalogul expozitiei. In acelasi context, Alain Bonte, presedinte al Fundatiei Bonte exprima un punct de vedere dedicat evenimentului: „Pentru specialistii si publicul roman, expunerea in premiera a acestui ansamblu de opere va putea constitui inca un argument in favoarea scolii nationale de arta, o pledoarie pentru originalitatea si valoarea acesteia in plan european…”.
Expozitia va fi deschisa in perioada 14 februarie - 30 aprilie 2017 si va include ghidaje speciale si alte activitati educative pentru public.
Intalnire la muzeu cu Christoph Tannert, directorul ,,Künstlerhaus Bethanien” din Berlin
In cadrul programului ,,Intalnire la muzeu" va invitam joi, 16 februarie 2017, orele 18.30, Salile Kretzulescu (vizavi de Biserica Kretzulescu) , la conferinta sustinuta de Christoph Tannert, directorul ,,Künstlerhaus Bethanien Berlin".
Aceasta se va focaliza asupra multiplelor activitati desfasurate de unul dintre cele mai dinamice spatii ale artei contemporane, ,,Künstlerhaus Bethanien Berlin", care ofera programe de rezidenta pentru artisti din toata lumea, organizeaza vizite in atelierele pe care le pune la dispozitie, stimuleaza reflectia critica si sustine o activitate editoriala dintre cele mai prestigioase in domeniu. Conferinta va include substantiale referiri la expozitiile proprii, cu caracter monografic, tematic sau de sinteza. Mai multe detalii despre centru aici: www.bethanien.de
Intalnirea este prilejuita de deschiderea la MNAR, in primavara acestui an, a expozitiei ,,The New Black Romanticism" curatoriata de dl. Christoph Tannert.
Conferinta se va desfasura in limba engleza iar intrarea este libera.
Eveniment sustinut de Goethe-Institut Bucuresti.
Conferinta. Radu Preda – „Trecutul recent intre imagine si realitate”
Muzeul National de Arta al Romaniei va invita miercuri, 15 februarie 2017, orele 18.30 la conferinta „Trecutul recent intre imagine si realitate. Pledoarie pentru Muzeul Crimelor Comunismului.''
Conferinta se inscrie in seria de evenimente care largesc contextul istoric si cultural al expozitiei „Arta pentru popor? Plastica oficiala romaneasca intre 1948-1965”.
Eveniment sustinut de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.
Februarie 2017