Muzeul Leopold din Viena gazduieste, pana pe 20 septembrie, 228 lucrari grafice ale artistului spaniol Francisco de Goya. Sunt expuse ciclurile "Los Caprichos", "Los Desastres de la Guerra", "La Tauromaquia" si "Los Diaparates", precum si "Gravuri dupa Velazquez", precizeaza Compress. Francisco de Goya (1746-1828) nu este doar cel mai important pictor si grafician spaniol al secolului al XVIII-lea, ci este considerat, alaturi de Rembrandt, drept unul dintre cei mai importanti graficieni ai tuturor timpurilor.
Arta sa a exercitat o puternica influenta asupra celor mai diverse curente ale artei moderne, numarandu-se printre precursorii modernismului. Viata si opera lui Goya reprezinta o parabola a luptei pentru libertatea creatiei si a individului in societate: incepand ca pictor portretist la Curtea regala, perioada din care au ramas o serie de lucrari reprezentative pentru aceasta arta, el si-a castigat statutul de artist independent care creeaza pentru sine si pentru piata de arta.
Pe de o parte, transformarile politice si spirituale care au marchat epoca - in Franta s-au succedat absolutismul, revolutia, iluminismul, restauratia, in Spania dimpotriva, s-au intarit monarhia si Inchizitia - pe de alta parte, suferintele fizice pricinuite de diverse boli si pierderea auzului au dus la o evolutie constienta a temelor si continutului lucrarilor sale, ca si la o intensificare a perceptiei. Ciclurile grafice au fost create intre 1795-1824. Noua tehnica in acvaforte, pe care a exploatat-o la maximum, i-a permis obtinerea unor semitonuri caracteristice mai curand picturilor. Tematica nu exploateaza motive biblice, inspirandu-se doar din experientele, observatiile si viziunea artistului - prin aceasta el demonstrandu-si distantarea fata de conventiile trecutului. Ciclurile "Caprichos", "Desastres" si "Disparates" au ca subiecte rautatea si prostia omeneasca, spaima de razboi, absurditatea existentei, puterea raului ori victoria finala a batranetii, durerii si mortii. De altfel, "Caprichos" si "Disparates" sunt considerate drept porti spre intelegerea creatiei lui Goya. In acelasi timp, ele reprezinta repere centrale in dezvoltarea artei moderne. Ciclul "Tauramaquia" ilustreaza "povestea" luptelor cu tauri - o adevarata demonstratie de virtuozitate in redarea dramatismului si dinamismului acestor infruntari, sugerate si prin jocul de luminozitati si umbre.
Septembrie 2003