Muzeul Niles Essanay din California este considerat una dintre cele mai respectate institutii dedicate acestei perioade a cinematografiei mondiale (accentul fiind pus fireste pe productiile autohtone), iar curatorii au facut totul pentru a aduna in depozite si in expozitiile permanente piese valoroase, multe dintre ele unicat, si nu arareori specialisti reputati in domeniu au lucrat lungi perioade aici. Documente si manuscrise, scenarii originale si fotografii rare, carti (de la studii de specialitate la memorii si biografii), reviste de epoca si filme, orice sursa v-ati putea imagina ca este necesara pentru a studia filmul mut se gaseste cu siguranta aici.
Iar cladirea (poate nu foarte incapatoare) este chiar la mica distanta de locul unde altadata se gaseau studiourile Niles Essanay, unul dintre cei mai importanti "jucatori" de la inceputurile filmului, loc unde au fost turnate o buna parte din productiile de inceput care il aveau ca erou pe Chaplin (si nu numai), o zona care daca si-a pierdut astazi importanta economica si artistica isi pastreaza in buna masura farmecul arhitectural si personalitatea. Si daca nu mai arata tocmai ca in vremea "marelui mut" strada este cea mai buna introducere pentru o vizita la Muzeul Niles Essanay.
Foto: wikipedia.org