Tatal lui Cezar Petrescu, inginerul agronom Dimitrie Petrescu, a fost oltean, fiu de taran sarac, iar mama acestuia, Olga Comonita, a fost fiica de mosieri din Moldova. Cezar Petrescu a fost primul dintre cei sapte copii pe care Dimitrie si Olga Petrescu i-au avut, fiind urmat de un frate si cinci surori. Copiii au ramas fara tata in 1907, moment in care scriitorul nu implinise inca 14 ani, iar cea mai mica sora a lui avea doar 2 ani si jumatate. Devenita vaduva, mama le repeta copiilor. “Aveti grija, eu nu o sa pot sa dau nici averi baietilor, nici zestre fetelor, dar am sa ma straduiesc sa va dau un singur lucru: o diploma universitara. Si-a tinut cuvantul. Cei sapte copii ai familiei Petrescu au obtinut o diploma universitara. Dupa moartea sotului, Olga Petrescu s-a mutat dintr-o comuna de langa Roman, la Iasi, oras unde avea o casa mostenita de la parintii sai. Aici, Cezar Petrescu a terminat cursurile liceului si a urmat Facultatea de drept, desi nu a profesat niciodata ca jurist.
In timpul studentiei, a inceput activitatea de gazetar, activitate pe care a indragit-o foarte tare, care i-a adus foarte multe venituri si pe care a pastrat-o pe tot parcursul vietii. In 1918, el a parasit Iasiul si s-a mutat la Bucuresti. Continuandu-si activitatea de gazetar, a debutat ca prozator abia in primavara anului 1922, la 30 de ani, cu volumul de nuvele „Scrisorile unui razes”. Titlul a fost preluat de la numele unei rubrici pe care scriitorul o tinea in revistele Hiena si in Gandirea, iar volumul a fost incununat de doua premii, Premiul Academiei Romane si Premiul Societatii Scriitorilor. Aceste distinctii l-au determinat pe Cezar Petrescu sa se dedice definitiv scrisului.
In anul 1927, ii apare primul roman, „Intunecare”, carte considerata de critica literara drept varful intregii sale opere scriitoricesti. Cezar Petrescu a adus un lucru nou in literatura romana, propunandu-si, dupa modelul scriitorului pe care l-a iubit foarte mult, Balzac, sa realizeze o cronica a societatii romanesti a veacului XX, cronica pe care a impartit-o in sase cicluri. Primul ciclu - „Rodul pamantului” - prezinta viata oamenilor de la tara si, ca o mentiune, in cadrul acestui ciclu este cuprins si romanul „Apostol”, singurul din toata opera autorului care poarta o dedicatie (pentru profesorul Nicolae Apostol), cel care i-a intuit talentul si l-a indemnat sa scrie. Celelalte cicluri au fost „Razboi si pace”, „Targurile unde se moare”, „Capitala care ucide”, „Fantasticul interior” si „Satyricon”. In afara de cronica societatii romanesti a secolului XXi, Cezar Petrescu si-ar fi dorit sa scrie si o cronica a veacului XIX, intitulata „Radacinile din celalalt veac”. „Romanul lui Eminescu” ar fi trebuit sa faca parte din acest ciclu. Literatura pentru copii este, fara indoiala, la fel de valoroasa, „Fram, ursul polar” fiind cartea cea mai cunoscuta a lui Cezar Petrescu. Ceea ce se stie mai putin despre aceasta lucrare este ca a fost scrisa in doar doua saptamani.
La Muzeul Cezar Petrescu, alaturi de incaperea documentara, la parter, pot fi vazute sufrageria, unde scriitorul servea masa si biroul de primire. Toate vasele din aceste incaperi sunt din teracota de Turda, pictata de mana. In holul de la parter a fost amenajata o mica expozitie de tablouri si sculpturi oferite de artisti care ii erau prieteni si il vizitau adesea pe Cezar Petrescu la Busteni: trei statui daruite de sculptorul Oscar Han - Horea, Closca si Crisan, precum si panze semnate de pictori ca Gheorghe Lowendal, Aurel Jiquidi, Iosif Iser, Horatiu Dimitriu sau Anatol Vulpe. La etaj, poate fi vazut biroul de iarna al scriitorului, locul unde a scris cea mai mare parte a cartilor sale. Fotoliul de la birou fiind special tinut cu spatele la usa, cu spatele „la ispita”, dupa cum ii placea lui Cezar Petrescu sa spuna (ispita de a parasi masa de lucru – n.r.) Ultima fila a calendarului de perete din aceasta incapere a ramas la ziua de joi, 9 martie 1961, zi in care scriitorul s-a stins din viata. Tot la etaj, pot fi admirate biblioteca scriitorului, un alt birou de oaspeti, o veranda – in care inca se gaseste, ramas neclintit din septembrie 1960, serviciul de cafea al lui Cezar Petrescu si un salon de presa – o incapere dedicata activitatii sale gazetaresti. Aici, au fost legate circa 5.000 de ziare in care scriitorul a publicat de-a lungul timpului: „Hiena” si „Gandirea”, reviste pe care le-a intemeiat, sau „Adevarul”, „Dimineata”, „Cuvantul” si „Curentul”. „Ani si ani, am fost si scriitor zilnic de gazeta. Ani si ani, la inceput, ca sa-mi castig painea cea de toate zilele; mai apoi, cand cartile literare mi-o dadeau cu prisosinta, ca sa nu parasesc acest pretios si strategic post de observatie. Ani si ani, m-am aciuat pe la diferite redactii de ziare, unde asistam – si adesea participam cu scrisul cotidian – la efervescenta celei mai acute actualitati, la frenezia celor mai nesabuite pasiuni, aviditati, ambitii, abjectii, tradari, vanzari”, si-a descris Cezar Petrescu motivatia de a fi fost ziarist tot timpul vietii.
(Informatii oferite de dna Eugenia Teleanu, muzeograf la Muzeul “Cezar Petrescu”)
