Poate ca este doar o mica galerie de arta, cu putine lucrari fata de alte celebre muzee vieneze, insa odata ce ii veti trece pragul veti gasi aici talbouri de Matisse, Rembrandt sau Klimt, surprinzator de convingatoare si reusite. Si false, desi realizate de mana unor imitatori ce impresioneaza chiar si un cunoscator prin meticulozitate si talent. Lumea falsului in arta a fascinat, atras, a provocat scandaluri si a adus falimente, discutii fara sfarsit si studii privind originea si adevaratul autor al unor tablouri si gravuri, a tinut pagina intai a ziarelor si a devenit mai mult decat un capitol al unei iluzorii istorii complete a artei. In fapt falsul este o parte integranta a fenomenului artistic, parca dintotdeauna, si o mica parte va fi inteleasa mai bine aici. Sunt tablouri pictate la decenii sau secole dupa moartea celui al carui nume apare pe panza. Altele ce imita perfect mana marilor maestri sau le preiau dezinvolt si inspirat metodele si motivele. Sau care a au fost vandute pentru sume impresionante, distrugand ulterior credibilitatea vanzatorului (fie el si bine intentionat).
Muzeul limbii esperanto
Bucurandu-se candva de o popularitate mai mare decat astazi, dar avand inca sustinatori, pasionati si cursuri, dar si manuale sau dictionare, esperanto trebuia sa fie solutia perfecta pentru o limba universala, usor de invatat si folosit, care ar fi adus intreaga omenire mai aproape. Chiar daca a ramas doar o utopie lingvistica, esperanto are si astazi sute de mii de vorbitori, iar in muzeul dedicat acestei limbi ce poate fi vizitat la Viena veti descoperi originile sale, documente, fotografii, manuale si ghiduri, inclusiv benzi desenate si caricaturi, inclusiv teste pentru a vedea cat de repede puteti invata esperanto.
Muzeul crimelor
Muzeul crimelor poate nu ar fi pe placul tuturor celor care ajung in capitala Austriei, si unde numarul muzeelor de tot felul este uluitor. Insa pentru cei atrasi de cazurile celebre, de marii detectivi ai literaturii politiste si de adevaratii investigatori, de enigme, dovezi si felul in care au fost reflectate marile crime in presa vremii, este locul perfect. Desi unele exponate nu sunt tocmai pentru cei mai slabi de inger. Fotografii, ziare si reviste de epoca, documente, obiecte personale, arme folosite pentru crime, marturii despre asasini, incendiatori, persoane disparute, informatii despre felul in care era altadata organizata politia orasului, pe scurt o istorie alternativa poate intunecata, dar care nu poate fi ignorata de cei care ar vrea sa inteleaga cu adevarat identitatea si trecutul metropolei de astazi.
Narrenturm
Se poate spune ca ar continua o calatorie prin lumea muzeelor nu doar neobisnuite, dar si cu o tenta macabra, pentru ca aceasta structura istorica, datand de la sfarsitul veacului al XVIII-lea, a fost construita ca un azil pentru nebunii care ajungeau aici, fara a o mai parasi vreodata. Exceptiile erau rare. Sumbru si in egala masura impresionant arhitectonic, cu multe povesti uitate a caror vibratie pare ca se mai simte in aer, este si locul cu o expozitie socanta pentru cei nepreveniti (si nu numai), una dintre cele mai bogate selectii de specimene anatomo-patologice din lume. Un muzeu pentru care este nevoie de ceva curaj.
Muzeul Globului
Poate ca toti am avut la un moment dat un glob pamantesc mai mic sau mai mare, util in pregatirea lectiilor de geografie, un produs de serie pe care il puteam vedea, identic, atunci cand ne vizitam colegii de clasa. Insa in muzeul vienez dedicat acestui instrument didactic, ce pare a fi facut parte din lista rechizitelor dintotdeauna, istoria lui este mult mai indelungata si complexa. Candva obiecte rare, care costau enorm, erau practic opere de arta pentru printi, regi si imparati, mai tarziu pentru nobili, globurile terestre (si nu numai) era mai mereu minunat pictate, desi in lipsa informatiilor uneori fantezia completa imaginea tinuturilor necunoscute. Cu piese vechi de secole, la care colectionarii de astazi nu ar putea decat sa viseze, este unul dintre obiectivele pe nedrept prea putin cunoscute, asa ca satisfactia celor care ajung totusi aici va fi cu atat mai mare.
Muzeul cafelei
Multi dintre cei care ajung in oras abia asteapta sa se bucure de o ceasca de cafea preparata in maniera vieneza, iar cunoscatorii sunt mai mult decat incantati de povestea acestei licori magice. Insa cati dintre turisti cunosc detalii despre istoria cafelei in Viena si felul in care aceasta bautura, atat de populara a schimbat viata locuitorilor? Cei care ar vrea sa afle mai multe pot vizita micul muzeu dedicat cafelei, un minunat Kafeemuseum, cu o colectie adunata in decenii, de la accesorii, cutii si reclame la fotografii, aparate de preparat cafeaua (astazi veritabile antichitati, odinioara socant de futuriste) si multe, multe informatii.
Foto: wikipedia.org