Mamma Mia! a devenit in scurta vreme dupa lansare unul dintre cele mai indragite si populare musicaluri din toata istoria genului, iar pe 29 decembrie publicul va putea sa se bucure de muzica ABBA si coregrafia unui spectacol memorabil pe scena Salii Palatului din Bucuresti. Dupa succesul inregistrat de reprezentatiile precedente Mamma Mia! revine cu o distributie de exceptie, costume, lumini si o poveste care a convins si a atras publicul din toata lumea. Lansat in anul 1999 la Londra, Mamma Mia! aducea pe scena muzica uneia dintre cele mai iubite trupe din istorie alaturi de poveste de dragoste din care nu lipseau momentele de umor, si in scurta vreme spectacolul avea sa ajunga si de cealalta parte a oceanului, pe Broadway. Nu doar ca a reusit chiar acolo sa inregistreze peste 1500 de reprezentatii, un record cu care a depasit alte productii celebre precum The Sound of Music sau The King and I, dar este in prezent in topul celor mai longevive spectacole de musical din toate timpurile. Asa cum era de asteptat au urmat si cele doua ecranizari, primite la fel de bine de critica si mai ales de fani.
Din distributia romaneasca a spectacolului fac parte din nou Loredana, Horia Brenciu, Anca Turcasiu, Ana Munteanu, Adrian Nour, Sebastian Seredinschi, gata sa aduca pe scena o poveste romantica, emotionanta si plina de viata. Biletele pentru spectacol sunt disponibile la mai multe categorii de pret:
289 de lei - VIP
239 de lei - Cat. I
199 de lei - Cat. II
149 de lei - Cat. III
99 de lei - Cat. IV