Musee d’Orsay, unul dintre cele mai populare muzee pariziene si o destinatie obligatorie pentru cei care iubesc arta impresionista si post-impresionista, isi va schimba denumirea in Musee d’Orsay - Valery Giscard d’Estaing, ca un omagiu adus presedintelui francez care a aprobat proiectul transformarii fostei gari si hotelului de zona intr-un muzeu. Fostul presedinte francez (a condus tara in perioada 1974-1981) a jucat un rol-cheie in fondarea institutiei, el fiind cel care in 1977 a decis ca vechea gara si fostul hotel, care ar fi trebuit demolate inca din anii 60, sa fie renovate si sa devina sediul unei institutii dedicate artei.
Musee d’Orsay avea sa fie inaugurat in 1986, in timpul presedintiei lui Francois Mitterand, dar pentru pasionatii de arta si curatori fostul presedinte a ramas pentru totdeauna asociat cu muzeul. Dupa moartea lui Valery Giscard d’Estaing in 2020, la varsta de 94 de ani, mai multi politicieni francezi au cerut aceasta schimbare, un omagiu adus implicarii fostului politician in viata culturala franceza, si in cele din urma ideea s-a bucurat de aprobarea si sustinerea publicului, urmand sa devina realitate in curand.
Foto: insidr.co