Pana la sfarsitul anului, pelicula lui Cristian Mungiu, `4 luni, 3 saptamani si 2 zile`, va traversa patru continente. Pe harta proiectiilor sunt punctate tari ca Sri Lanka, Nepal, Bangladesh, India, Pakistan, Columbia, Paraguay, Bolivia, Argentina sau Islanda.
O programare provizorie a premierelor, intocmita de distribuitorul general Wild Bunch, arata ca in septembrie pelicula de Palme d’Or va fi vizionata in opt tari din America de Sud si in Mexic - unde Cristian Mungiu va fi prezent pe 4 septembrie - si posibil in cinci teritorii din Asia.
Imediat dupa lansarea din tara, programata pe 14 septembrie, `432` va rula de pe 19 septembrie in Belgia, in 18 copii. Filmul va traversa Atlanticul la inceputul lui 2008, in Islanda va fi difuzat din octombrie, iar in Japonia, in martie.
Locul trei in Hexagon
Primele `iesiri in public` ale filmului regizat de Cristian Mungiu, in Italia si Franta, i-au entuziasmat pe distribuitori. In Franta, in ziua premierei, pe 29 august, pelicula a avut circa 12.000 de intrari numai in zona Parisului si s-a pozitionat pe locul trei in box-office. Potrivit lui Emmanuelle Castro, de la Wild Bunch, `432` a fost difuzat in nu mai putin de 167 de copii, dintre care 30 numai in capitala Hexagonului.
`Din cate am inteles, dat fiind rezultatul remarcabil din Franta - peste 19.000 de intrari in prima zi, la nivelul unei `comedii populare franceze`, mi s-a zis, - se pare ca CNC-ul francez va sprijini producerea a inca aproximativ 30 de copii pentru orasele mai mici, care in mod normal ar fi primit filmul peste cateva saptamani`, a detaliat regizorul Cristian Mungiu. Distribuitorii francezi de la Bac Films estimeaza ca se vor cumpara in jur de 400.000 de bilete sau chiar mai mult.
`Magnific si important`
In ciuda privirii critice a Vaticanului, filmul a acumulat in Italia 125.000 de euro si s-a clasat pe locul sapte in box-office, de la premiera de pe 24 august. Distribuitorii de la Lucky Red au trimis in cinematografe 127 de copii, un numar pe care mizeaza doar in cazul blockbusterelor. `Cumulate, rezultatele din Franta si Italia conduc la ideea ca cel mai probabil filmul va depasi un milion de intrari in Europa pana la sfarsitul anului`, a adaugat Mungiu.
Premiera franceza a fost insotita de cronici elogioase, dezbateri pro sau contra avort si vox-pop-uri printre spectatorii iesiti din sala de cinema. `Le Parisien` relata joi ca `e dificil sa-i faci pe oamenii care ies de la vizionarea lui `432` sa vorbeasca. Dupa proiectia filmului lui Cristian Mungiu (...), limbile se dezleaga cu greu.` In opinia intervievatilor `Le Monde`, fie ca sunt pro sau contra avortului, filmul e `magnific si important`.
TRASEU
Tara Data premierei
Romania 14 septembrie|
Benelux 19 septembrie
India, Pakistan septembrie
Mexic, Argentina septembrie
Islanda 7 octombrie
Finlanda 26 octombrie
Portugalia 1 noiembrie
Caraibe 1 decembrie
Taiwan 7 decembrie
Norvegia 1 ianuarie 2008
Cehia, Slovacia 1 ianuarie 2008
Marea Britanie, Irlanda 11 ianuarie 2008
Suedia 11 ianuarie 2008
Spania 1 februarie 2008
Japonia 1 martie 2008