Galleria di Arte Moderna: aceasta galerie din Palermo ofera celor interesati de arta moderna si contemporana o ampla istorie a artei italiene a secolelor XIX-XX, cele 214 lucrari din expozitia permanenta fiind impartite in 14 sectiuni tematice. De la evolutia portretului intre neoclasicism si romantism la influentele si temele provenite din mitologia neoclasica, reprezentarea in artele figurative a personalitatii lui Garibaldi, sectiuni dedicate unor artisti ca Antonino Leto sau Michele Catti, Galeria de Arta Moderna are cu siguranta cate ceva pe gustul oricarui vizitator. Cu o istorie de peste un secol, Galleria di Arte Moderna s-a dezvoltat si extins in permanenta, completandu-si si diversificandu-si colectiile, pentru a deveni una dintre cele mai apreciate institutii culturale din Sicilia. De la inaugurarea sa, pe 24 mai 1910, curatorii de ieri si de azi au adus aici lucrari de pictura, sculptura, grafica semnate de artisti ca Giuseppe Sciuti, Antonio Leto, Felice Casorati, Mario Sironi si altii, o istorie pasionanta a artei siciliene si italiene in ultimele doua veacuri. Iar muzeul este periodic si gazda unor expozitii de arta contemporana locala, foarte apreciate de public.
Palazzo Abatellis: cei atrasi in special de arta italiana “clasica” trebuie sa viziteze acest superb palat din Palermo, o adevarata opera de arta arhitecturala, surprinzator de bine pastrat pentru un edificiu de secol XV ce a fost de-a lungul secolelor resedinta aristocratica, manastire benedictina si astazi gazda Galeriei Nationale din Sicilia. In salile acestui muzeu pot fi vazute numeroase picturi si sculpturi din secolele XII-XVIII realizate de artisti ca Antonello da Messina, Antonello Gagini, fresca de mari dimensiuni “Triumful mortii” considerata un remarcabil exemplu al goticului tarziu italian, alaturi de lucrari ale unor pictori si sculptori din afara Italiei. La fel de interesanta este si bogata biblioteca, avand in colectiile sale mii de titluri dedicate artei siciliene moderne si medievale, acoperind mai bine de sase secole, cu volume de reproduceri, cataloage, studii, articole si sinteze.
Museo Regionale di Palazzo D'Aumale: daca va doriti sa descoperiti mai multe despre istoria si cultura Siciliei acest muzeu cu o colectie eclectica este poate primul si cel mai usor pas. Cu sectiuni de arheologie, stiinte naturale si antrolopologie, cu sediul intr-un superb palat, este potrivit atat celor mari cat si celor mici. Puteti descoperi aici o bogata colectie ornitologica, avand exemplare locale si exotice, una dintre cele mai bogate colectii entomologice din Italia, cu exemplare greu de gasit in alte institutii similare, vase, unelte, arme si podoabe descoperit in diverse situri arheologice sau o colectie de carute siciliene pictate in culori vii.
Museo Internationale delle Marionette Antonio Pasqualino
Un minunat muzeu din Palermo cu peste 3500 de marionete din diverse epoci si tari in colectiile sale, este cea mai importanta institutie dedicata papusilor traditionale si artei de a le insufleti pe scena, in fata spectatorilor mici si mari. Cu o lunga si fascinanta istorie, marioneta este un simbol si un reper cultural pentru spatiul italian, iar muzeul ofera unele dintre cele mai frumoase exemple, realizate manual si pastrate cu grija. Cei interesati de istoria si valorile teatrului de marionete pot vizita si vasta biblioteca, unde pot fi consultate peste 3000 de titluri despre celebrele “pupi” siciliene, dar si despre traditiile locale, numeroase scenarii pentru spectacolele de marionete sau istorii ale acestora. Cei interesati pot face si donatii, “adoptand” o marioneta, fondurile fiind folosite pentru restaurarea si intretinerea colectiei.
Museo regionale interdisciplinare di Messina: un alt muzeu regional, de aceasta data din Messina, este in egala masura un muzeu al orasului si cea mai buna introducere in istoria culturala, artistica si traditiile regiunii, cu o vasta colectie de sculptura, decoratiuni, arta religioasa. Interesant si mai putin cunoscut este ca o buna parte din piesele expuse aici au fost recuperate din ruinele palatelor si bisericilor distruse in marele cutremur din 1908 si mai tarziu, in bombardamentele din perioada celui de Al Doilea Razboi Mondial. Cu mai multe sectiuni – arheologie, arta medievala, arta renascentista, obiecte din aur – prezentate in cele 14 incaperi, muzeul din Messina ofera numeroase surprize. O statuie a lui Neptun, realizata de Giovanni Angelo Montorsoli, scene din Vechiul si Noul Testament sau mozaicuri artistice de secol XIV, sculptura religioasa gotica sau tablouri de artisti italieni si flamanzi, o intreaga incapere dedicata lui Caravaggio si perioadei petrecute de acesta in Messina, picturi de Tancredi, Agostino Scilla, Avagliata si multe altele.
Muzeul de Tapiserii Flamande din Marsala: aici se pastreaza cele opt tapiserii de secol XVI, donate de episcopul Messinei, Antonio Lombardo, care le-a daruit bisericii din orasul sau natal in 1589, singura conditie a inaltului prelat fiind ca acestea sa ramana ale bisericii. Pentru urmatoarele trei secole cele opt pretioase lucrari aveau sa fie prezentate publicului foarte rar, iar spre sfarsitul secolului XIX s-a incercat vanzarea lor, din fericire fara succes, fiind ulterior fondat un muzeu care sa le pastreze in cele mai bune conditii. Un lung proces de restaurare (1965-1979) a pregatit tapiseriile flamande ce infatiseaza scene din razboiul romanilor cu evreii din anul 66 pentru un public fascinat de frumusetea lor. Atribuite pictorului iberico-flamand Pedro Campana, sunt piesa de rezistenta pentru amatorii de arta ce ajung in regiune.
A.L.
Decembrie 2015