O istorie vie a teatrului brailean
Veronica Dobrin, directorul teatrului "Maria Filotti" este practic o istorie vie a acestei institutii. Asa cum ne spune chiar ea, aventura cu teatrul a inceput in 1979, cind a fost numita in fruntea Comitetului de cultura, asa cum se numea pe atunci Directia de cultura a municipiului Braila. Sarcina ei, printre altele, era sa reabiliteze cladirea Teatrului "Maria Filotti", cladirea ce zacea in paragina dupa cutremurul din '77."Teatrul era inchis, dupa cutremurul din '77 spectacolele se tineau la Sala Progresul, iar de multe ori nu mai aveau loc pentru ca erau sedinte de partid. (...) Asa ca intre '79 si '84 m-am ocupat de aceasta investitie. Am refacut teatrul de la zero practic. Era o investitie despre care nu trebuia sa se stie, pentru ca nu prea se bagau bani in cultura pe atunci. Practic lucrarile s-au desfasurat fara ca prea multa lume sa stie ce se intimpla acolo", ne povesteste Veronica Dobrin. Mai spune cum banii pentru renovare au fost dati de la Guvern, de la Ministerul Culturii, dar si strinsi de la populatie printr-o lege a "contributiei voluntare". Isi aminteste si acum primul spectacol dat in sala proaspat renovata: "In 1983 a fost data in folosinta Sala Mare. Nu o sa uit nici acum cit de emotionati erau si actorii, dar si spectatorii. S-a jucat “Despot Ieraclitul” atunci. Eram intr-o casa noua practic. Cu un an inainte il adusesem la conducerea teatrului pe Constantin Codrescu, un mare actor al Romaniei, iar scoala pe care a facut-o la Braila si-a pus amprenta pe calitatea teatrului brailean. El a insemnat renasterea teatrului brailean". Dobrin mai adauga cum a fost nevoita, pe principiul rotatiei cadrelor, sa renunte la functia de director al comitetului de cultura si sa se intoarca la catedra de geografie: "Sotul meu era grav bolnav atunci si am suferit enorm, pentru ca muncisem extraordinar de mult. Nici acum nu stiu ce s-a intimplat". Dupa o perioada de 10 ani in care a fost la conducerea Liceului "Nicolae Iorga", Dobrin revine in fruntea culturii brailene, la 5 ani dupa Revolutie, de data asta institutia numindu-se Inspectoratul pentru cultura. Desi dupa numai 3 ani este iar data la o parte, tot pe motiv de rotatie a cadrelor, reuseste sa puna pe picioare festivalul si concursul "Darclee", "Primavara culturala teatrala", "Scoala de arte" si "Centrul de creatie", "Corul Armonia" si sa declanseze revigorarea traditiilor satesti brailene. Revine pentru a treia oara in sinul culturii brailene in 2000, de data aceasta ca director la Teatrul la a carui renastere a participat. "Pe moment am zis ca nu o sa imi gasesc locul, asa ca am zis ca stau numai 6 luni, timp in care voi cauta un director adecvat. Am ramas 7 ani... Este o postura inedita aceasta in care ma aflu. A fi director de teatru, mai ales unul cu pretentii ca "Maria Filotti", inseamna sa fii mai multe. Manager, pedagog, sa stii cum sa rezolvi situatiile tensionate". (...) Daca nu era acest colectiv, nu as fi ramas". Ne vorbeste despre ce insemna teatru in regimul comunist si ce inseamna acum: "Atunci aveam voie sa punem in scena cam orice piesa care nu trimitea mesaje ascunse impotriva partidului si ordinii impuse. O comisie de cenzura viziona un spectacol si de 5 ori pina dadea “ok”-ul pentru un spectacol. Dar actorii, regizorii, scenaristii, cei de la tehnic au fost intotdeauna minunati si spectacolele ieseau asa cum trebuie. Acum avem o libertate totala si asta e de nepretuit". Veronica Dobrin mai adauga un fapt cunoscut de putini, si anume ca departe de imaginea boema pe care teatrul si actorii au dobindit-o sta multa munca si mai ales disciplina. Despre ea spune ca pasiunea pentru cultura a facut-o sa reziste prin atitea vremuri grele: "Eu sint obisnuita cu munca si disciplina. Tata era chiabur, din muntii Buzaului si pe vremea comunistilor am dus-o foarte greu. Dar asta m-a intarit si m-a ajutat sa trec peste toate".
O viata dedicata cartilor
Rodica Draghici, directorul Bibliotecii Judetene "Panait Istrati", este de meserie bibliotecar si a trecut prin toate etapele pe care le presupune aceasta meserie. Cunoaste Biblioteca ca pe propriul buzunar si spune ca daca ar fi sa aleaga din nou, ar face aceeasi alegere: "Eu sint din Dimbovita, dar cind am terminat facultatea am fost repartizata aici. Nu am regretat niciodata acest lucru. Iubesc Braila si aceasta Biblioteca. Daca ar fi sa o iau de la capat tot asta as face. Mi se potriveste. Lumea cartilor e lumea in care ma simt cel mai bine". Are o mare satisfactie cind se gindeste ca are posibilitatea sa lucreze cu carti intr-o perioada de libertate si spune ca fostul regim a fost de trista amintire pentru ea, ca bibliotecar: "Sint foarte fericita ca am depasit acel regim. Multi credeam ca nu mai apucam. Inainte nu aveam acces la carti. Erau doar citeva edituri, cu tiraj mare, dar titluri putine, pe probleme de partid, evident si autori romani aprobati. Nu aveam acces la informatie. Nu puteam sa ne manifestam creativitatea ca bibliotecar. Din fericire lucrurile s-au schimbat foarte mult. Acum, Braila are una dintre cele mai bune si dotate biblioteci din tara, asa ca asta spune multe. Am putut aduce ce am crezut eu de cuviinta si nu m-am inselat. Din fericire am putut vedea cum arata bibliotecile in afara si am incercat sa o organizez pe cea din Braila dupa modelul european, inca dinainte de a exista normele UE". Draghici este indignata de impresia generala ca oamenii nu mai citesc si contraataca: "Nu este adevarat. Lumea isi mai face timp si pentru citit. La ultimul studiu facut, in perioada 2001 - 2006, 18% din populatia Brailei avea abonament la biblioteca. Fluxul de imprumut e foarte mare. Brailenii vin si citesc. Vin la biblioteca si pentru alte servicii si ma bucur ca putem sa le oferim si altceva". Este multumita de faptul ca acum are posibilitatea sa ofere comunitatii evenimente deosebite si pentru toate gusturile si faptul ca brailenii au numai cuvinte de lauda despre institutia pe care o conduce o face sa se simta bine. "Lumea cartilor e extraordinara si cind iti dai seama ca poti participa la formarea cuiva, alegind anumite carti, si cind ai posibilitatea sa organizezi actiuni pe placul comunitatii, care vezi ca fac placere, nu poti sa nu te bucuri", adauga incintata. In final, recunoaste ca, cu greu mai reuseste sa isi faca timp si pentru ea, dar e satisfacuta de rezultatul muncii: "Toata lumea stie ca persoana Draghici se identifica cu biblioteca. Dar, tragind linie sint foarte mindra de mine ca am reusit sa fac toate aceste lucruri, si am reusit sa o fac la Braila".
A reinviat traditiile brailene
Maria Puscaciu, directorul Centrului de Creatie Braila, a facut sa renasca aceasta institutie la Braila. Este director al Centrului din 1995, cind s-a reorganizat institutia. Desi, in tara, se infiintasera institutii similare inca din 1968, la Braila centrul s-a autodesfiintat in perioada 1990 - 1994, dupa ce toti angajatii au plecat. "Profilul a fost dintotdeauna acelasi. Pastrarea, revigorarea si promovarea traditiilor populare, chiar daca a mai primit si alte atributii in timp sau altele au disparut. In '95, cind doamna Dobrin era director la Cultura, guvernul a dat ordonanta de reinfiintare a centrelor de creatie. Atunci am dat concurs si am devenit si primul angajat al centrului". Maria Puscaciu ne explica cum a ajuns sa lucreze aici: "Eu am terminat Facultatea de Ziaristica. Dupa 1990 am lucrat in cadrul miscarii ecologiste din Romania unde editam un ziar, ziarul miscarii, care se vindea indeajuns de bine ca sa se poata plati salariile angajatilor. Asta s-a intimplat pina in 1992, moment in care m-am dus sa lucrez in cadrul editurii Sapiens, pe o masina “Offset”. Erau primele masini computerizate. Nu se mai lucra in tiparul clasic. Acolo am fost sefa de productie si am invatat editarea computerizata a publicatiilor. Prin '94 a trebuit sa plec de la tipografie si m-am angajat la Directia Finantelor Publice, unde editam “Orizontul financiar”, o publicatie de specialitate. Tot atunci, Inspectoratul de cultura a primit pe fonduri europene un calculator si o imprimanta pe care nu stia sa lucreze nimeni. Si asa am ajuns sa lucrez, cu jumatate de norma la aceasta institutie, iar cind s-a dat hotarirea pentru reinfiintarea centrelor de creatie am dat concurs si am devenit primul angajat". Isi aminteste cu nostalgie despre inceputuri: "Nu aveam nici macar un scaun. Absolut nimic. Mi-am facut o echipa cu care am inceput sa lucram desi, in '97, noua conducere a Directiei de Cultura ne-a ingramadit pe toti intr-un birou si ne-a luat si scaunele pe care noi le achizitionasem. Am inceput sa construim aceasta institutie de la zero". Si, totusi, ce a realizat? "Un centru care ofera in permanenta lucruri noi brailenilor. Un centru care organizeaza festivaluri de muzica clasica si usoara internationala, de muzica folk, sau diferite expozitii de inalta clasa. In plus, mergem vara si iarna la tara, cu tot felul de spectacole, pentru toate virstele. Le oferim celor de la sate ocazia sa urmareasca si altceva, inclusiv concerte hip - hop, reprezentatii de culturism, muzica usoara si alte lucruri care sa ii atraga si pe tineri, nu numai muzica populara", ne explica Maria Puscaciu. Una dintre cele mai mari realizari ale Centrului este faptul ca s-a reusit ca in acesti ani sa se redescopere traditiile din zona Brailei si sa se faca cunoscute. "Ma duc prin sate si vorbesc cu oamenii, ii intreb ce lucruri vechi au si caut aceste comori nepretuite. Ei imi arata coverturi vechi, tot felul de tesaturi. Pe cei care au cele mai bine pastrate lucruri, sau cele mai autentice, ii premiez. In acest fel ii invat ca aceste lucruri sint valoroase si ca nu trebuie sa le dea pe degeaba primului venit, asa cum s-a intimplat dupa '90, cind turcii au cumparat tot ce se putea din satele romanesti". Recunoaste ca centrul probabil nu ar fi existat in aceasta formula daca nu si-ar fi dedicat timpul in majoritate muncii aici: "Mi-e drag tot ce fac aici. Nu e un loc de munca in care sa pleci la 4.30. Aici se sta pina tirziu si simbata si duminica la fel. Timpul meu se consuma aici. Grija mea e sa redescopar Braila si sa o aratam lumii asa cum e ea, cu traditii vechi, dar si plina de modernism".
