Intre taranii fruntasi care au luat parte, impreuna cu boierii, cu episcopii si cu mitropolitul tarii la Divanul ad-hoc din Moldova, in 1857, era si mos Ion Roata, om cinstit si cuviincios, cum sunt mai toti taranii romani de pretutindeni. Numai atata, ca mos Ion Roata, dupa cate vazuse si dupa cate patise el in viata sa, nu prea punea temei pe vorbele boieresti si avea gadilici la limba, adica spunea omului verde in ochi, fie cine-a fi, cand il scormolea ceva la inima. Asa e taranul: nu prea stie multe. Si mos Ion Roata, fiind taran, cum v-am spus, desi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzatori in sufletul sau.
In Divanul ad-hoc din Moldova erau boieri de toata mana: si mai mari, si mai mici; si mai batrani, si mai tineri; si mai invatati, si mai neinvatati, cum ii apucase timpul. Intre acesti din urma erau de-alde batranul Alecu Forascu, poreclit Tololoiu, Grigore Cuza si alti cativa de-alde acestia, care, tinandu-se de obiceiurile stramosesti, in toate sarbatorile ascultau cu evlavie slujba bisericeasca de la inceput pana la sfarsit, cantand si citind la strana de-a valma cu dascalii si preotii bisericii; iar la zile mari, ca sa le ticneasca veselia, imparteau bucatica de paine cu orfanii, cu vaduvele si cu alti nevoiasi, cum apucara din parinti. Atata-i ajungea capul, atata faceau si ei pe vremea lor, Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca, unde-or fi acolo, ca buna inima mai aveau!
