Pretul acestui tablou atinge un nou record pentru operele artistului impresionist. Tabloul, pictat acum un secol, aflat inca de atunci intr-o colectie privata din Franta, reprezinta Parlamentul, iar Monet, fascinat de combinatia de ceata si lumina cu care era inconjurata cladirea, a reprezentat genial acea imagine. Pentru a realiza aceasta opera, el a facut trei vizite la Londra, intre anii 1899 si 1901. Pictura, intitulata "Londra, Parlamentul, efectul soarelui in ceata" va aparea astfel in public pentru prima data in 100 de ani si va fi vandut de casa de licitatii Christie's la data de 3 noiembrie. "Efectul luminii in acest tablou este sublim.
Nu este numai pictura unor cladiri; reprezinta intreaga Londra, din perioada secolelor XIX-XX, in toata splendoarea ei", a declarat expertul Jussi Pylkkanen, directorul sectiei de arta moderna si impresionism de la Christie's din Londra.
Desi Monet este asociat de cele mai multe ori cu reprezentarile pictate ale Frantei, a fost totusi un pasionat anglofil. El, impreuna cu alti artisti s-au dus la Londra in timpul razboiului franco-prusac si intotdeauna au fost recunoscatori pentru bunavointa cu care au fost tratati. Dintre toti, Monet a fost fascinat de lumina in care era scaldata Londra, care era o combinatie intre lumina soarelui si smogul care, cu regularitate, invaluia capitala, inainte de introducerea legilor care vizau puritatea aerului. Sursa: "Ziua", 1 octombrie 2004