Evenimentul nu este de trecut cu vederea deoarece, în zece ani, au revenit Bistriţei două premii ale Uniunii Artiştilor Plastici, întâiul fiind adjudecat de Miron Duca în 1993, semn al valorii artistice a operei şi de recunoaştere a breslei, iar al doilea - la zece ani distanţă - de Vasile Tolan. Nu se pot lăuda cu asemenea performanţe nici oraşe mai mari.
Expoziţia “Dialog Interior”, prima semnată de Miron Duca la “Arcade”, reuneşte un număr impresionant de lucrări pictate în ultimii ani. După cum spune criticul Mircea Oliv, “esenţa expoziţiei este o realitate poliarmonică a lucrărilor ce intră în dialog, pictate de cel mai modern pictor bistriţean (alături de Vasile Tolan) şi cel mai tradiţional, cunoscut pretutindeni în ţară. Ce i se mai poate acorda lui Miron - Marele Premiu al UAP şi Premiul Academiei Române, dar acestea la peste şaizeci de ani, după cutume”. Artistul este un generos, azi va dărui şaptezeci de reproduceri la mărime naturală după o lucrare, adăugate la multe aflate prin colecţii particulare sau la prieteni. Sintetic spus, astăzi Bistriţa îşi întâlneşte marele pictor!