Biografie Eminescu Mihai
Mihai Eminescu s-a nascut la Botosani la 15 ianuarie 1850. Este al saptelea dintre cei 11 copii ai caminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de tarani romani din nordul Moldovei, si al Ralucai Eminovici, nascuta Jurascu, fiica de stolnic din Joldesti.
Isi petrece copilaria la Botosani si Ipotesti, in casa parinteasca si prin imprejurimi, intr-o totala libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura, stare evocata cu adanca nostalgie in poezia de mai tarziu. Intre 1858 si 1866 urmeaza cu intermitente scoala la Cernauti. Termina clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, dupa care face doua clase de gimnaziu.
1866 este anul primelor manifestari literare ale lui Eminescu. In ianuarie moare profesorul de limba romana Aron Pumnul iar elevii scot o brosura in care apare si poezia "La mormantul lui Aron Pumnul", semnata de M. Eminoviciu.
La 25 februarie/9 martie (stil nou) debuteaza in revista "Familia", din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-as avea". Iosif Vulcan ii schimba numele in Mihai Eminescu, adoptat si de poet, iar mai tarziu de alti membri ai familiei sale. In acelasi an ii mai apar in "Familia" alte cinci poezii.
Din 1866 pana in 1869 pribegeste pe traseul Cernauti - Blaj - Sibiu si Giurgiu - Bucuresti. De fapt, sunt ani de cunoastere prin contact direct cu poporul, limba, obiceiurile si realitatile romanesti.
A intentionat sa-si continue studiile insa ajunge sufleor si copist de roluri in trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale, apoi secretar in formatia lui Mihai Pascaly. La recomandarea acestuia, se muta ca sufleor si copist la Teatrul National, unde il cunoaste pe I. L. Caragiale. Continua sa publice in Familia, scrie poezii, drame ("Mira"), fragmente de roman ("Geniu pustiu") si face traduceri din limba germana.
Intre 1869 si 1872 isi continua studiile ca student la Viena. Urmeaza ca "auditor extraordinar" Facultatea de Filozofie si Drept (dar audiaza si cursuri de la alte facultati). Activeaza in randul societatii studentesti (printre altele, participa la pregatirea unei serbari si a unui Congres studentesc la Putna, cu ocazia implinirii a 400 de ani de la zidirea manastirii de catre Stefan cel Mare), se imprieteneste cu Ioan slavici, o cunoaste la Viena pe Veronica Micle si incepe colaborarea cu "Convorbiri literare".
Intre 1872 si 1874 e student la Berlin si "Junimea" ii acorda o bursa cu conditia sa-si ia doctoratul in filozofie. Urmeaza cu regularitate doua semestre, dar nu se prezinta la examene. Se reintoarce in tara, traind la Iasi intre 1874-1877 ca director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui si redactor la ziarul "Curierul de Iasi".
In tot acest timp ontinua sa publice in Convorbiri literare, devine bun prieten cu Ion Creanga pe care-l determina sa scrie si-l introduce in lumea de la "Junimea".
Situatia materiala a geniului devine cu timpul nesigura, apar necazurile in familie (moartea mamei).
In 1877 se muta la Bucuresti, unde pana in 1883 este redactor apoi redactor-sef (in 1880) la ziarul "Timpul". Desfasoara o activitate publicistica exceptionala care-i ruineaza insa sanatatea. In anul mentionat scrie marile poeme care l-au consacrat drept fiind un geniu al poeziei romanesti (seria scrisorile, Luceafarul etc.).
In iunie 1883, surmenat, poetul se imbolnaveste grav fiind internat la spitalul doctorului Sutu, apoi la un institut de langa Viena. In decembrie i se publica volumul "Poezii", cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tiparit in timpul vietii lui Eminescu).
Anii dintre 1883 si 1889 sunt ani de boala, cu reveniri si recaderi din ce in ce mai dese. Mihai Eminescu se stinge din viata la 15 iunie 1889 in jurul orei 4, in sanatoriul doctorului Sutu. Este inmormantat la Bucuresti, in cimitirul Bellu.
In "Viata lui Mihai Eminescu" (1932), G. Calinescu a scris emotionante cuvinte despre moartea poetului: "astfel se stinse in al optulea lustru de viata cel mai mare poet, pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamantul romanesc. Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate si cate o stea va vesteji pe cer in departari pana cand acest pamant sa-si stranga toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale".
