Giovanni Migliara (5 octombrie 1785 - 18 aprilie 1837), pictor si profesor italian.
Si-a inceput cariera sub indrumarea lui Gaspare Galiari, la Milano, lucrand la decoratiunile pentru Teatro Carcano in 1804 si la cele pentru La Scala intre 1805 - 1809. Din cauza starii de sanatate, este nevoit sa renunte dupa 1810 la lucrarile mai ample si sa picteze doar acuarele si picturi in ulei de dimensiuni mici, pe diverse suporturi, inclusiv matase si fildes. In aceasta perioada pictura milaneza era dominata de Andrea Appiani si Luigi Sabatelli, amandoi fiind importanti reprezentanti ai curentului neoclasic. Cu toate acestea, Migliara nu s-a lasat influentat de acest curent dominant, preferand sa abordeze teme istorice, in special medieval, intr-un stil cu accente romantice. Tehnica sa precisa si minutioasa, aproape de bijutier, precum si temele alese l-au facut sa fie foarte apreciat de colectionarii si comerciantii de arta din Milano, in special de aristocrati. Personajele din compozitiile sale sunt aparent greoaie si parca strivite de vesmintele somptuoase.
Din 1822 Migliara a fost numit profesor la Accademia di Belle Arti din Milano, iar in 1833 a devenit pictor al Curtii lui Carol-Albert, regele Sardiniei intre (1831 - 1849). In afara tablourile istorice a realizat si numeroase picturi reprezentand interioare de biserici, pictate intr-o maniera practic topografica, extrem de precisa, demonstrand o deosebit sensibilitate pentru jocurile de umbre si lumini.
