Alice este o mama singura. Isi iubeste foarte mult fiul, pe Joe. Chiar daca ii povesteste prea rar despre ce face la serviciu, unde lucreaza ca fitogeneticiana, adesea implicata in proiecte despre care se vorbeste prea putin in public. Daca teoretic ea ar trebui sa dezvolte si sa cultive noi specii de plante - de ce sa nu ai nevoie de flori mai frumoase, de productii mai bune, de soiuri rezistente la boli - in unele zile reuseste sa obtina exceptii. Cum a fost o creatie care la prima vedere este doar o inflorescenta de un purpuriu aprins, o floare de o rara frumusete, care ar face orice gradinar fericit daca ar avea un singur exemplar in gradina lui, iar un buchet banal ar deveni o adevarata opera de arta vie. Doar ca de aceasta data Alice nu a reusit prin inginerie genetica sa creeze frumosul. Nu doar frumosul. Daca planta este hranita conforma unor instructiuni nu foarte complexe si tratata ca o fiinta vie, vorbindu-i-se mereu si fiind tratata ca un membru al familiei, isi va face proprietarul fericit. O fraza care va face mai mult pentru vanzari decat cea mai inspirata campanie de marketing.
Numai ca Alice se gandeste sa ii faca o surpriza lui Joe si ii aduce un exemplar din noua specie, in secret, desi si-ar putea pierde slujba si chiar mai mult. Pentru orice pusti tot ce este stiinta atrage, fascineaza, asa ca floarea va primi imediat numele de Little Joe, Micul Joe, si este de departe cel mai frumos dar pe care baiatul l-a primit din partea mamei, prea adesea prinsa de munca ei misterioasa, care ii consuma atat de mult timp si energie. Doar ca pe masura ce planta incepe sa creasca Alice realizeaza ca Little Joe nu este doar o floare inzestrata cu puterea de a-i face fiul fericit, ci este mai mult de atat. Ceva periculos. Ceva intunecat. Ceva care a crescut in laborator si a adus in libertate ceva ce nu ar fi trebuit sa existe.